Noaptea muzeelor 2014 la Olteniţa

1
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Noaptea muzeelor la Muzeul Gumelniţa din Olteniţa.

Noaptea muzeelor la Muzeul Gumelniţa din Olteniţa.

Noaptea muzeelor la Oltenița!

Aflată la a zecea ediţie, Noaptea Europeană a Muzeelor este sărbătorită în noaptea de 17 spre 18 mai de aproximativ 3.000 de instituții de pe întreg continentul, dar şi de muzeele din România, care își așteaptă publicul până târziu în noapte la expoziții, concerte, spectacole, proiecții şi ateliere interactive.

Noaptea muzeelor a fost sărbătorită şi la Oltenița, dar a fost o manifestare ternă, lipsită de vigoare. Am aflat că la muzeele din București erau cozi la muzee  încât trebuia să stai la coadă şi două ore. La Oltenița nu s-au adunat mai mult de 10 persoane odată în sală. E drept că erau şi bătrâni ca şi tineri ce priveau cele câteva fotografii din trecutul orașului şi câteva exponate fără a putea fi identificate, în lipsa oricărui marcaj. De fapt veşnicul îngâmfat, Mitică Ştie tot, Mitică Dragon, a confundat o sabie îndoită cu o curea.

Noaptea muzeelor a fost, în opinia mea, un fiasco, la Olteniţa.

Prezența agreabilă a domnului Done Şerbănescu, fost director al muzeului, a fost simţită. De fapt cu toate că am stat aproape o oră la muzeu, noul director nu ne-a onorat cu prezența. Într-un scaun trona un veșnicul Paul Amu, autorul unei lucrări ce nu mai apare, finanțată gras de mai multe administrații locale.

Noaptea muzeelor, prin datele prezentate pe site-ul dedicat  www.noapteamuzeelor.ro , nu include judeţul Călăraşi şi nici Olteniţa. Așadar aceasta manifestare a fost organizată pe tema sus menţionată dar nefiind catalogată în site-urile de specialitate.

Noaptea muzeelor a arătat încă odată dragostea faţă de cultură a olteniţenilor. În fapt snobismul este o trasatură tot mai des întâlnită la Olteniţeni. Snobismul şi americanizarea. La Halloween au fost angrenaţi sute de tineri. La o astfel de acţiune culturală nu au răspuns nici 10%. Vai nouă popor român!

Comments

comments

Share.

About Author

Un om ce nu mai suporta nedreptățile.

Un comentariu

  1. Pingback: Noaptea Europeană a Muzeelor | Blog Popa Țeapă

Leave A Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.