Ecomanagement Salubris, o treabă făcută de mântuială

4
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Ecomanagement Salubris, o treabă făcută de mântuială

Ecomanagement Salubris, o treabă făcută de mântuială

Ecomanagement Salubris, o treabă făcută de mântuială

Premiera în consiliul local Oltenița, la ședința din 26.nov. 2015. Dl Bira Aurel care a fost ales președinte de ședință a propus ca la lucrările ședinței să fie prezentă poliția, lucru care s-a și întâmplat. Nu a existat nici o amenințare sau anterioară sau indicii că se va produce un eveniment care va solicita prezența poliției, dar probabil că d-sa aşa se simte mai bine! (V minutul 1’:15″ şi mai departe din videoclipul de la început )

Ecomanagement Salubris, o treabă făcută de mântuială

În continuare, după ce am amintit această mică întâmplare hilară, vreau să fac referire la un dialog interesant la care am am asistat, privind unele aspecte ale retragerii sau colaborării sistemului de salubritate din Oltenița cu Ecomanagement Salubris reprezentat în ședință de dl Marius Fulga  manager public în cadrul Direcției Dezvoltare Regională şi Relații Externe, din Consiliul Județean Călărași.

Ecomanagement Salubris face parte din instituțiile subordonate Consiliului Judeţean Călăraşi. Aşa cum spune  acesta a emis un  „regulament (care n.a.) stabileşte cadrul juridic privind desfăşurarea serviciului de gestiune a deșeurilor, definind modalitățile şi convențiile-cadru ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului de gestiune a deşeurilor, indicatorii de performanţă, condiţiile tehnice, raporturile dintre operator şi utilizator.” ANEXA-REGULAMENTUL-DE-ORGANIZARE-SI-FUNCTIONARE-A-SERVICIULUI-JUDETUL-CALARASI

  1. Proiectul  a fost întocmit greșit fără a se face studiile necesare așa că toată platforma pentru selectarea  se află deasupra unor izvoare, într-o groapă de unde se acumulează o mare cantitate de apă, făcând-o inutilizabilă.
  2. Constructorul nu a ținut seama de aceste inconveniente aşa că a continuat construcţia
  3. Ecomanagement Salubris a preluat lucrarea şi a plătit-o fără a cere remedierea deficiențelor pe cheltuiala celor vinovați.
  4. În cazul specific al municipiului Olteniţa nu s-a ţinut seama că în localitate funcționează sistemul de colectare selectivă a gunoiului lucrare realizată cu fonduri europene aşa cum se verde în imaginea de mai jos
Proiectul existent în Olteniţa

Proiectul existent în Olteniţa

Conform acestui proiect au fost realizate 29 de puncte de colectare pentru blocuri, cu platforme betonate,   de 5,0mx4,5 m racordate la rețeaua de canalizare şi cu hidrant de alimentare pentru spălarea containerelor, dotate cu 1÷2 containere metalice V=1100 litri, 3 pubele plastic colorate  V=240 litri, pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile, 1 container din tablă pentru colectarea refuzurilor de la cetăţenii de curţi, iar fiecare gospodărie a fost dotată cu o pubelă de 120 litri pentru deșeurile menajere biodegradabile.

Cei de la Ecomanagement Salubris vin cu propunerea de a face platforme pe trotuar pentru a bloca circulația. Platformele lor nu au prevăzut nici un mijloc de igienizare ceea ce le transformă în focare de infecție pe timpul veri, deoarece multe persoane din vecinătăți vor aduce gunoi menajer pe care îl vor deșerta aici. În imaginile de mai jos vedeți ce vor să facă ei şi containerele aduse şi primite de Ecosal, depozitate la groapa de gunoi.

Implementarea acestui proiect al Ecomanagement Salubris se face în mod abuziv pe poziţii de forţă, fără a se ţine seama de cererile primăriei Olteniţa făcute în nenumărate rânduri care cereau revizuirea  politicii manageriale  în privința localității noastre.

În şedinţa de consiliu din 26 nov. 2015 am văzut hotărârea autorităţilor locale de a renegocia acest parteneriat, dar spre surprinderea mea pe data de o9.11.2015 am constatat că Ecosal a luat în primire peste 50 de containere oferite de Consiliul Judeţean Călăraşi în cadrul acestui proiect cu Ecomanagement Salubris. Acestea sunt depozitate la groapa de gunoi care şi ea este o altă poveste.

Depozitul de deșeuri a fost deschis în anul 1989, depozitul neavând caracter de rampă ecologică. Odată cu darea în funcţiune a noului sistem de colectare selectivă a gunoiului depozitul trebuia închis încă de la data de 31.12.2012 şi să fie acoperit cu pământ vegetal.

 Părerea mea este că acest proiect nu a fost făcut pe baza unei documentări serioase şi din această cauză la Olteniţa există două variante:

  1. se distruge sistemul actual de colectare şi se implementează cel al Ecomanagement Salubris
  2. se păstrează actualul sistem care are şi fundamente economice solide iar cei de la Călărași vor trebui să scadă valoarea contribuţiei Municipiului Olteniţa la proiect. De ce să plătesc 12 lei de persoană pt un lucru artificial de nişte oameni gen Fulga care nu ştiu pe ce pământ trăiesc şi să nu plătesc 6 lei ed persoană atat cât costă astăzi.

Promit să revin în zilele următoare cu explicaţii asupra modului de menținere a unui preț scăzut dar şi alte date.

Am încercat în mai multe rânduri să iau legătura telefonică cu domnul Piţoi, director Ecosal, pentru a afla şi părerea domniei sale dar nu am reuşit.

Citiți și  Din nou despre gunoiul din Olteniţa şi Călăraşi

 

Comments

comments

Share.

About Author

4 comentarii

  1. gunoi=sursa de bani ce nu poate fi controlată. În orașe mari precum New York sau Milano această activitate de salubritate este controlată de Mafia.

  2. Din păcate am lucrat la acest proiect şi m-am bucurat că şi un oraş ca al vostru poate tinde la orasele curate ale României. Din păcate noua administrație locală a lăsat lucrurile să se degradeze şi acum aşa cum scrii în articol se înhamă la alte cheltuieli uriaşe. Eu trăiesc în Germania acum dar urmăresc ştirile despre oraşul în care am copilărit şi am trăit o parte a vieţii. Am lucrat la proiect dar nu vă spun ce şi cum. Mă doare sufletul când romanii se lasă fraieriţi de o adunătură de oameni fără principii morale, aşa cum se vede din Germania astăzi PSD, PNL, etc. Am încercat să vă ajut dar Poarta este surdă. O zi mai bună cu o speranţă. La mulţi ani românii mei. Mi-e dor de România mea cea adevărată!

Leave A Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.