Mesteri la apelul de seara

0
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Mesteri la apelul de seara

Mesteri la apelul de seara

De curând am primit din partea domnului Marineaţă Ionuţ scrisoarea de mai jos.  Din păcate după toate căutările mele nu am mai reuşit să îi găsesc pe cei doi mesteri. Ba aflam ca lucrează la Bucureşti, ba pe la ţară, ba pur şi simplu nu îi găseam. Am decis să public articolul fără opinia lor iar în cazul în care doresc acest lucru să public un drept la replică din partea lor.

Mesteri la apelul de seara

Mesteri la apelul de seara

Mesteri la apelul de seara

„Ei da, în cazul meu în luna martie anul acesta am solicitat serviciile unor presupuși mesteri de genul acesta (Voicu Viorel şi Drăgan Dorinel). Lucrarea valora 2800 lei. Ne-am înţeles, am bătut palma cu toate clauzele respective,au primit arvuna de 300 lei iar băieții au început treaba în următoarea zi. Toate bune si frumoase timp de o săptămâna, după aceasta perioada meșterii au mai luat și alte lucrări la terțe persoane, iar la mine nu au mai venit. Am sunat , am mers după ei, hai ca după zeci de rugăminți au venit. Veneau seara de la ora 17.00 pana la ora 19.30 , dar în acest timp ei lucrau 2 m glet, mâine un glaf si așa mai departe. În fiecare seara au primit bani. Odată 200, altă dată 300, tot ca să fie bine pentru că ei cereau zilnic bani. Am zis sa fie bine si să termine mai repede. Timp de 3 luni nu au mai venit, ba ca nu au timp, ba ca au examen, ba ca ….te miri ce scuze găseau.  Au venit într-o seara lăsând sculele, iar apoi iar nu au mai venit. Fapt care m-a făcut sa le opresc  sculele. La rugămintea prietenilor mei, a lor care se plângeau si promiteau ca vor veni sa termine lucrarea, am cedat, dar mai vroiau 700 lei pe diverse modificări care le-au considerat ei.  Au venit iar o zi, a doua zi şi-au luat sculele si apoi nu au mai venit. Din luna martie si pana azi 12.11.2016 ei nu si-au onorat lucrarea, dar banii i-au luat. Stand de vorba si cu alte persoane, am aflat că  şi acestea erau batjocorite  de către ei, la fel ca si mine. Dă-le băutură, jocuri de noroc  şi nu le mai trebuie nimic. Apelez la dumneavoastră expunând acest caz, pentru a fi adus la cunoștința oamenilor sa aibă grija pe cine ia sa le lucreze, Am vrut sa merg la politie pentru a-mi recupera banii de la ei, dar nu am mers încă! Ăștia sunt meșterii de doi lei..”…

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.