Membrii comunității reuniți la Milestone Integration Day Romania

0
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr

*Din nou un finalist din România în cadrul concursului Milestone Kickstarter

Milestone Systems, lider global în dezvoltarea de sisteme de video management (VMS) și soluții de supraveghere, a organizat Milestone Integration Day Romania – un eveniment dedicat dezvoltării de soluții personalizate și noilor concepte din domeniul supravegherii video și siguranței persoanelor și bunurilor.

La Milestone Integration Day Romania, au participat parteneri comerciali, membri ai comunității și utilizatori finali, care au avut astfel ocazia de a se întâlni și discuta, cu scopul explorării aprofundate a posibilităților practic nelimitate pe care le oferă o platformă deschisă, tocmai pentru a dezvolta noi soluții personalizate. Evenimentul a avut loc pe 13 martie la hotelul Caro din București, fiind deschis prin prezentarea de abordări verticale pentru orașe, servicii de transport, industrie și infrastructură critică. Prezentările au avut în vedere inovațiile Milestone și ultimele actualizări ale soluțiilor de integrare, cu IBM Cloud, Advancis Solutions, SAIMOS C3 CORE Analytics for Milestone XProtect.

După ce la prima ediție a Milestone Kickstarter o echipă din România a câștigat competiția din Las Vegas, la ediția de anul acesta, din nou țara noastră este reprezentată în finala competiției. Finalistul, pe numele său Vlad Crăciunescu, și-a prezentat conceptul în fața publicului de specialitate reunit la Milestone Integration Day Romania. El a realizat un sistem automatizat de drone, care să poată fi folosit pentru monitorizarea de la distanță a unor obiective, cu administrare din Milestone XProtect. Avantajul unei astfel de abordări este că permite asigurarea unui nivel corespunzător de protecție pentru locații unde intervenția umană ar fi prea riscantă sau prea costisitoare. Soluția sa se adresează tuturor situațiilor în care “ar fi fost bine dacă ar fi existat o cameră acolo”.

De la explorarea conceptului IoT în domeniul monitorizării stării de sănătate, la proiecte de localizare cu ajutorul algoritmilor de învățare, cu mapare a imaginilor, până la aplicații de asistență medicală digitală care analizează comportamente pentru a declanșa diferite acțiuni și alarme, compețiția reprezintă o reală provocare pentru comunitatea Milestone.

La ediția 2019 a concursului Milestone Kickstarter 2019 au participat dezvoltatori din 10 țări, iar, în urma etapelor premergătoare, au rămas 4 finaliști, urmând ca premiul, în valoare de 65 de mii de dolari, să fie acordat câștigătorului pe 1 aprilie în bani, resurse și activități de marketing prin Milestone Systems. Toți cei patru finaliști își vor prezenta ideile la Milestone Integration Platform Symposium 2019, ce va avea loc în perioada 25-28 martie 2019, la Copenhaga. Tot acolo, va fi anunțat oficial și câștigătorul concursului.

Filosofia de piață Milestone se bazează pe platforma deschisă, a cărei flexibilitate permite un grad ridicat de integrare, asigurând deopotrivă dezvoltatorilor și utilizatorilor versatilitatea necesară creării de sisteme perfect adaptate oricăror cerințe și nevoi, indiferent de domeniul de activitate. În acest context, comunitatea joacă un rol esențial pentru dezvoltarea de noi soluții peste platforma VMS, iar evenimentele în care este implicată constituie practic fundația socială pe care este clădită întreaga activitate, căci reunesc discipline și produse din toate industriile, cu scopul schimbului de cunoștințe și încheierii de noi colaborări.

Despre Milestone Systems

Milestone Systems este liderul global al industriei de platforme IP software deschise pentru management video, compania fiind fondată în 1998 şi operănd acum ca o companie independentă, parte a grupului Canon. Tehnologia Milestone este uşor de gestionat, fiabilă, aşa cum s-a dovedit în mii de instalări la clienți şi oferă alegeri flexibile pentru hardware de reţea şi integrări cu alte sisteme. Prezente prin parteneri în peste 100 de ţări, soluţiile Milestone ajută organizaţiile să-şi gestioneze riscurile, să protejeze oamenii şi bunurile, să-şi optimizeze procesele şi să reducă costurile. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.milestonesys.com.

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.