Adeverinta la adeverinta, sau tara unde moare copilul cu buricul netaiat

0
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr

Adeverinta la adeverinta, sau tara unde moare copilul cu buricul netăiat,

Adeverinta la adeverinta

Adeverinta la adeverinta

Tara noastră a devenit raiul acțiunilor de tip mafiot ale statului împotriva cetățenilor săi. Am preluat articolul din ediția tipărita a acestui ziar

Adeverinta la adeverinta

Aşa cum v-am promis din numărul trecut, aş vrea să mă aplec asupra problemelor pensionarilor olteniţeni.

Astăzi voi vorbi de cazul domnului Pârvu Ion din Olteniţa, a cărui situaţie în raport cu casa de pensii mi se pare cam ciudată. Domnia sa a prezentat către casa locală de pensii de la Olteniţa, o adeverinţă eliberată de Turol Olteniţa, pentru grupele de muncă, obţinută înainte de mutarea arhivei la SC Arhiprest SRL Brăila.

În prezent nu mai este recunoscută această adeverinţă de casa locală de pensii, spunându-i-se domnului Pârvu că trebuie o alta de la cei care deţin acum fondul arhivistic, adică ARHIPREST.

Menționez că actuala adeverință are şi ştampila fostei unităţi, pe spate, aşa cum se vede din imaginea de mai jos.

Cu toate că în opinia domnului Pârvu, trebuia ca această adeverinţă să fie suficientă, a fost îndrumat să se adreseze către SC ARHIPREST SRL, Sos. VIZIRU KM 10(DN1) Brăila

Domnul Pârvu s-a adresat acestora,  cu cererea de mai jos.

După ce domnul Pârvu a trimis această cerere, însoţită de suma de 260 ron, a început să aştepte şi nici până în ziua de azi nu a primit răspuns.

Înainte de a scrie aceste rânduri am căutat să iau legătura cu cei de la Brăila să îi întreb ce se întâmplă. Un telefon, era ocupat de fax mereu, altul nu răspundea nimeni.

Am căutat şi am aflat numărul de telefon al lichidatorului, care mi-a spus că societatea este în faliment.

Alt lucru surprinzător a fost că i s-a cerut să trimită prin fax copia chitanţei de mai sus, altă cheltuială.

În privinţa celor relatate se ridică următoarele întrebări:

  • De ce sumele cerute pentru acest tip de adeverinta   sunt aşa de mari? Un astfel de act cerut de la Arhivele Naţionale costă în jur de 50 de lei, ţinând seama de vechimea datelor.
  • Legislaţia actuală este confuză aşa că se pot da interpretări care sunt semilegale, aşa că un act emis la o anume dată nu mai este valabil la altă dată.
  • De ce Arhivele Naţionale au recurs la micile firme care să exploateze abuziv necesitatea cetăţenilor de a obţine diferite acte, utilizând preţuri prohibitive? Este o atitudine mafiotă de spolia populația săracă a României, în dauna unor mici trepăduşi. Un stat de tip mafiot.

Aceste fapte mi-au fost aduse la cunoştinţă de domnul Dinu Petru, care face parte din Comisia persoanelor vârstnice din Olteniţa, care a fost iniţial sesizat de domnul Pârvu Ion

Natura umană face ca atunci când nu ai suficiente cunoştinţe şi ceri un drept pe care consideri că îl meriţi să devii nemulţumit şi să dai vina pe o persoană sau alta,  funcţionar al unei autorităţi. În speţă, taxa exagerat de mare cerută pentru adeverinta, cât şi întârzierea răspunsului au dus la suspiciuni atât la corectitudinea angajaţilor casei de pensii, cât şi asupra societăţii amintite mai sus. Aceasta din urmă a încălcat Legea nr. 233/2002:

<<6. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
„(2) Pentru soluționarea petițiilor transmise, potrivit art. 61, de la alte autorităţi sau instituții publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiției la autoritatea sau instituția publica competenta.”>>

[slideshow id=37]

 

 

 

 

Comments

comments

Share.

About Author

Un om ce nu mai suporta nedreptățile.

Leave A Reply