Cofetaria Albina. Atenţie la ei!

0
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Cofetaria Albina. Atenţie la ei!

Cofetaria Albina. Atenţie la ei! Tortul buclucaş

Undeva în Olteniţa, în spatele magazinului Penny se află o cofetărie, Cofetaria Albina.  Pentru că astăzi aveam de sărbătorit în familie un eveniment m-am dus aseară la cofetărie şi am comandat un tort de ciocolată.

Cofetaria Albina. Atenţie la ei!

Din considerente medicale (consumul de zahăr este dăunător) am cerut un tort de ciocolată 500 de grame. Cu amabilitate vânzătoarea mi-a explicat că nu poate să facă unul mai mic de 800 de grame, iar eu am acceptat.

Astăzi m-am dus la cofetărie să ridic tortul şi acesta a ajuns la 1,300 kg.

Pentru că evenimentul se apropia şi nu aveam timp să comand alt tort în altă parte l-am luat. Pentru ca venisem cu banii aproape potriviți am dorit să plătesc cu cardul la POS. Nu a fost agreată această soluţie de vânzătoare așa ca am mers la un bancomat de unde am scos banii necesari.

Această atitudine a celor de la Cofetaria Albina este întâlnită şi în piaţa Olteniţa unde comerciantul îţi pune o anumită cantitate dintr-un produs, mai mare decât cea pe care o doreşti, spunând : „Vreţi să las aşa că nu am să vă dau restul”, sau alt motiv.

Un comerţ civilizat se face respectând clientul, dar o astfel de atitudine ca cea avută azi de personalul de la Cofetăria Albina în raport cu mine îmi demonstrează că principalul ţel este creşterea încasărilor şi respectarea dorinţelor clienţilor.

Este drept că mai este şi altă cofetărie în Olteniţa, dar din păcate astăzi am ales greşit. Cele scrise de mine sunt un semnal de alarmă către patronul Cofetăriei Albina, dar şi o sugestie către cititorii  mei ca atunci când trec pragul acesteia să fie mai atenţi.

Sper ca aspectul sesizat de mine să nu fie unul general şi permanent dar eu m-am simţit penibil pentru faptul ca nu s-a ţinut seama de dorinţa mea şi mi s-a impus opţiunea personalului cofetăriei

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply