Elevi din Olteniţa filmaţi povestind cum s-au droga. Din nou despre ei!

1
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Elevi exmatriculati

Elevi exmatriculati

Elevi ai liceului din Olteniţa, filmaţi când povesteau cum au consumat droguri într-o excursie organizată de şcoală, au fost sancţionaţi cu nota scăzută la purtare şi exmatriculare pe trei zile, iar diriginta care i-a însoţit în excursie a primit avertisment, ea renunţând la orele de dirigenţie.

Conducerea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Olteniţa a decis sancţionarea cu scăderea notei la purtare şi exmatricularea pentru trei zile a elevilor filmaţi în timp ce povesteau cum au consumat droguri într-o excursie, a declarat corespondentului MEDIAFAX inspectorul general şcolar al judeţului Călăraşi, Silviana Şestacovschi.

Aceasta a precizat că diriginta care i-a însoţit pe elevi în acea excursie a primit din partea conducerii şcolii un avertisment.

Elevi ai liceului din Olteniţa

„Este vorba doar de avertisment pentru că dânsa, între timp, şi-a dat demisia din funcţia de diriginte la clasa respectivă pentru că oricum recomandarea noastră a fost să i se ia dirigenţia. Pentru copii s-a luat decizia scăderii notei la purtare şi o exmatriculare de trei zile. Asta este ceea ce a hotărât şcoala”, a spus şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi.

Prin retragerea orelor de dirigenţie, profesoara pierde sporul de zece la sută la salariu.

Diriginta care a mers cu elevii în acea excursie a fost singurul cadru didactic însoţitor pentru 34 de elevi, în condiţiile în care, potrivit regulamentelor, la organizarea de excursii este nevoie de un profesor însoţitor la fiecare zece elevi.

Silviana Şestacovschi a precizat că Inspectoratul Şcolar Judeţean, care în astfel de situaţii poate face doar recomandări şi nu poate aplica sancţiuni, a recomandat consiliere psihologică pentru copii, dar şi discuţii cu părinţii acestora.

Şefa ISJ Călăraşi a mai spus că instituţia pe care o conduce a fost informată de Inspectoratul de Poliţie Călăraşi, care s-a autosesizat în acest caz.

„Am primit adresă de la Poliţie, s-a autosesizat şi urmează acum să facă anchetă. Asta e foarte clar”, a spus Şestacovschi.

Citeste articolul mai departe pe mediafax.ro…

Nu am revenit la cu preluarea parțială a acestui articol de pe Mediafax decât pentru a face câteva precizări în plus.

Nu îi cunosc pe elevi, dar din experientă sunt sigur că provin din familii cu stare, unde da şi mama, dă și tata, dau şi bunicii bani de buzunar. Faptul că situația lor a a ajuns întâi pe youtube si apoi la cunoștința celor în drept este alarmant pentru educatori dar şi pentru părinți. Mai ales pentru părinții care merg la școala și se ceartă cu profesorii considerându-și odraslele niște sfinți.

Am o altă nedumerire! Dacă poliția constată că informațiile au fost false și elevii sunt nevinovați, ce se întâmplă? Pentru un elev nevinovat aceasta publicitate negativă poate provoca o schimbare de comportament pe viitor, sau traume psihice. Cine va plăti pentru aceste lucruri? Cum se vor reabilita acești copii în ochii oamenilor?

Cred ca era normal, ca înainte de orice publicitate făcută de presă, să fi avut loc cercetarea de către poliție a situației şi dacă rezultatele erau concludente să fie făcute publice. Dar pentru aşa ceva trebuie să ai aplecare pentru educarea celor tineri.

 

Comments

comments

Share.

About Author

Un om ce nu mai suporta nedreptățile.

Un comentariu

Leave A Reply