Experienta amara, curatata cu profesionalism

0
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Experienta amara, curatata cu profesionalism

Experienta amara, curatata cu profesionalism

Se stie ca blocurile construite pe timpul comuniştilor sunt în exploatare şi acum. Acestea au fost construite pentru cei cărora li se demolau casele, dar şi pentru cei veniţi din tot felul de sate şi sătuce, ca să facă din ei muncitori la uzină. E drept că s-au mai perindat  şi alţii pe acolo, dar în esenţă au rămas aceeaşi, cu vechile metehne.

De curând, după ce am renovat apartamentul în care locuiesc, după ce am pus centrală termică pe gaze am avut o experienta total neplăcută. Fiind plecat pentru câteva zile din localitate, împreună cu soţia, casa a rămas singură.

Fiind primăvară mulţi au aruncat zeama de varză în WC,  sau unde i-a dus capul. Datorită acestui prost obicei, în apartamentele de la parter, ca şi cel al meu, au refulat scurgerile înfundate. Fiind în străinătate, chiar dacă vecinii ne-au sunat, am venit cu întârziere. Am constatat că apa fusese cam la 25 cm înălțime în casă şi mizerie de nedescris. Ne-am pus palmele în cap şi am început să gândim. Aveam asigurat apartamentul şi pentru astfel de situaţii dar trebuia să angajăm o firmă autorizată să ne facă curățenie, pentru că noi nu mai puteam să facem acest lucru. Am căutat şi am găsit firma de curatenie   agreată şi de asigurator. Marele noroc al meu a fost cu faptul că am avut asigurată locuinţa cu bunuri, care majoritatea au fost deteriorate ireversibil. Am înlocuit până şi mobila care acum am cumpărat-o cu picioare mai înalte pentru viitoarele inundații.

Din păcate uni dintre vecini nu au avut făcută o asigurare ca a mea și s-au cârpit. În acelaşi timp au rămas surprinși și de firma de curățenie care ne-a dat lecții de cum se face acest lucru. Organizaţi aceştia au dat afară piesele deteriorate de mobilier, au scos parchetul şi apoi au venit cu alte echipe care s-au ocupat de zugravit si apoi de montarea altui parchet melaminat. A fost singura concesie acceptata de mine în fata asiguratorului: înlocuirea parchetului de fag, original cu cel melaminat.

Dacă ar fi fost nevoie sa fac eu personal curăţenie m-aş fi uitat de zece ori la un lucru înainte să îl arunc. Echipa a luat totul în furgoneta lor de transport şi l-a dus la groapa de gunoi.

 Experienta neplacută cu inundarea a avut si un revers util si placut: am vazut cum se face curăţenie.

Concluziile acestei întamplări:

  • Sa ai asigurata locuinta la un asigurator bun;
  • Asigurarea să cuprindă şi obiectele;
  • În caz de evenimente neplacute să apelezi numai la profesionişti ;
  • Lasa ajutorul rudelor şi prietenilor de o parte;

Chiar dacă aş fi platit eu integral lucrările făcute de firma de curăţenie aş fi fost mai în câştig decât cu ajutorul prietenilor şi rudelor. Profesionştii au rezolvat treaba în două zile, cu prietenii dura două săptămâni, cheltuieli cu hrana acestora, obligat să asculţi tot felul de poveţe.

Încercaţi să vă educaţi vecinii ca să nu aveti surprize ca mine! 🙂

Experienta amara, curatata cu profesionalism.

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply