Mica unire a României, la Olteniţa.

2
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Mica unire a României, la Olteniţa

Mica unire a României, la Olteniţa

Mica unire a României, la Olteniţa

Astăzi în sala de ședințe a primăriei a avut loc festivități cu ocazia zilei de 24 ianuarie 1859, când a început procesul de unificare a României, proces ce a culminat cu Marea Unire  de la 1 Decembrie 1918. Această zi mai este cunoscuta și ca  ziua micii Uniri

Festivitățile au fost deschise prin alocuțiunea domnului Done Şerbănescu referitoare la acesta zi, dar și la proiectul transfrontalier ce se desfășoară în colaborare cu Bulgaria, recte Tutracan. Printre cei amintiți că sprijină acest proiect a fost enumerata și primăria din Turtucaia.

La noi nu a fost amintita acestă instituție locală, care se pare că nu are bani. Sănătatea şi cultura nu ne trebuie. Această lacuna nu aparține numai actuale echipe, ci este ceva endemic. Ca exemplu pot da şi istorisirea domnului Șerbănescu care mi-a spus că terenul din jurul castelului de Apă a fost vândut ilegal. Conform legii, 500 mp din jurul oricărei clădiri considerate monument istoric nu se poate înstrăina. Dar despre asta altădată. Acum referindu-ne la aceste festivități, am văzut copii din Curcani, copii din Oltenița,o seamă de copii care au recitat și dansat pe scena … primăriei. Am fost încântat de prestația copiilor. Bravo lor, bravo organizatorilor.

Un lucru ce m-a surprins neplăcut a fost ca am văzut la intrarea în primărie multe fete, poate chiar din cursul gimnazial fumând. La observația mea pertinentă au întors capul și au privit în altă parte. Păcat de tinerețea lor și de părinții lor care fac eforturi pentru a îi susține în școală,  a le crea condiții de  a participa la acest gen de manifestări.

Această manifestare a fost privită de unii din participanți ca pe o modalitate de a ieși în evidență. Din filmul meu  veți vedea ca nici la 2 metri de vorbitor nu se putea înțelege prea bine ce spunea domnia sa. Părinții care însoțeau copii, profesori nu au reușit să impună disciplina necesară pentru o comportare civilizată.  Organizatorii de azi s-au străduit, mult foarte mult. Din pasiune!

Iată cum s-au mobilizat autoritățile de 1 Decembrie 2012,făloase ca în fiecare an!

Imagini din sala

Comments

comments

Share.

About Author

Un om ce nu mai suporta nedreptățile.

2 comentarii

  1. Pingback: Ziua mici Uniri, la Olteniţa « Blog Popa Țeapă

  2. Pingback: Ziua mici Uniri, la Olteniţa « Blog Popa Țeapă

Leave A Reply