Motiunea de cenzură a eşuat. Strada a câştigat?

0
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Motiunea de cenzură a eşuat. Strada a câştigat? #ÎmpreunăSalvămRomânia”.

Motiunea de cenzură a eşuat. Strada a câştigat? #ÎmpreunăSalvămRomânia”.

 Motiunea de cenzură a eşuat. Strada a câştigat?

Ştiri precum acelea că generalul Oprea vrea să participe la un nou guvern vin să inflameze opinia publică, dar ne şi  previn de posibile scenarii de guvernare. Devenind neguvernabilă România ar putea apela la ajutorul armatei pentru o perioadă şi fiţi siguri că Oprea, cât de blamat este el, tot va avea susţinerea necesară, în cadrul structurilor pe care şi le-a creat, pentru un astfel de exerciţiu de forţă.

Atitudinea aceasta nihilistă dă naştere unor declaraţii ce insultă totuşi marea masă a alegătorilor. Iată ce spune deputatul PNL, Mihăiţă Calimente : „Dacă stradă nu ne vrea nici pe noi, atunci să-i voteze pe bulgari”, potrivit HotNews.ro. Scuzele nu au şters răul făcut. De gândit gândeşte aşa!  Varianta PNL la guvernare nu mi se pare posibilă. De la unirea lor cu PDL au pierdut dintre susţinători. Dar nici nu mai înţelegi ce doctrină au! Cum nu mai există o doctrină Social-democrată autentică la fel şi doctrina liberală este de nerecunoscu. După alegerile prezidenţiale de anul trecut, atitudinea dnei Gorghiu lasă de dorit. A preluat aceeaşi atitudine sfidătoare ca cea a lui Ponta. Numai cancanuri şi moţiuni fără susţinere, de ochii lumi.

Clasa politică este compromisă! Cine va conduce România? Este dilema ce ne frământă. Oare la Ministerul Sănătăţii nu va putea fi promovat un medic ce s-a distins în aceste zile de foc. Ba da, asta cu condiţia să aibă curaj şi să vrea. Curajul şi puterea de a renunţa la meserie pentru a conduce.

Motiunea de cenzură a eşuat. Strada a câştigat?

 Dilema societăţii româneşti este imensă! Iată ce spune preşedintele  Iohannis: Foarte târziu, Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni.

Pentru că au murit oameni iată că societatea civilă nu se mai mulţumeşte cu jumătăţi de măsură. Iată că manifestaţiile continuă şi nu ştim când se vor opri. Românii ies din nou în stradă. Mii de oameni sunt aşteptaţi în Piaţa Univesităţii

Guvernul Ponta reunit în ultima şedinţă a majorat salariile din Educaţie astfel încât întreaga mărire prevăzută în acordul semnat cu sindicatele din acest domeniu să fie de 25%, la 1 Decembrie, premierul demisionar apreciind că cineva i-a atras atenţia că trebuie adoptat acest act normativ.
Asta este suta de lei promisă de Ceauşescu la alocaţiile pentru copii. A venit elicopterul pe Palatul Victoria?

Este greu pentru că un eventual vid de putere ar putea aduce la conducere alţi neaveniţi puşi pe căpătuială, sau am putea vedea că instrucţia făcută de militari la Kogălniceanu să fi fost un preambul a ceea ce va urma!

Din păcate motiunea de cenzură a PNL  nu a putut darama Guvernul. Acesta a fost dărâmat de protestele din stradă. Oare traim într-o ţară normală?  Din păcate văd că #ÎmpreunăSalvămRomânia a cam uitat de pensionari. Oare pensionarii au devenit lestul de care are nevoie să se debaraseze societatea pentru a supravieţui?

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply