Politistii lucrează pentru noi! Buletin de presă!

1
Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedintumblr
Politistii români

Politistii români

Buletin de presă 16.06.2014

Cercetări efectuate de către politistii olteniţeni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală

În ziua de 12 iunie a.c., în jurul orei 12.30, politistii din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Olteniţa au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea neregulilor din sectorul de morărit şi panificaţie, ocazie cu care au stabilit că o societate comercială cu sediul în Municipiul Olteniţa, având ca obiect principal de activitate, fabricarea pâinii, prăjiturilor şi a produselor de panificaţie, nu a evidenţiat în evidenţele contabile toate vânzările de mărfuri, existând la data efectuării verificării, o diferenţă valorică de aproximativ 44.120 lei între stocul faptic şi cel scriptic.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Ulmeni – 98 kg de tutun mărunţit, descoperit în interiorul unui autoturism oprit în trafic

       Patrula formată din agenţi de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa şi un jandarm, au oprit pentru control pe D.N. 31, în Comuna Ulmeni, în ziua de 13 iunie a.c., în jurul orei 21.00, autoturismul marca Opel, condus de C. Magdalena, de 34 ani, din Comuna Spanţov. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul portbagajului şi între banchetele autoturismului, oamenii legii au depistat 8 saci şi o geantă de voiaj, ce conţineau tutun mărunţit.
În autoturism au mai fost identificaţi R. Lili, de 27 ani, M. Ionuţ, de 20 ani, D. Marin, de 28 ani şi C. Iulian, de 38 ani, toţi din Comuna Spanţov.
În urma cercetărilor efectuate, politistii au stabilit că persoanele în cauză au achiziţionat tutunul de la persoane necunoscute, din zona gropii de gunoi Glina, judeţul Ilfov, urmând să-l comercializeze pe raza localităţii Spanţov. Cu ocazia cântăririi, a rezultat cantitatea de 98 kg tutun, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de deţinere şi comercializare în afara antrepozitului fiscal, a produselor accizabile, supuse marcării, conform prevederilor Codului Fiscal, modificat prin O.U.G. nr. 54/2010.

Dosare penale întocmite pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier

Poliţişti ai Biroului Rutier Călăraşi au depistat pe bulevardul Cuza Vodă din Municipiul Călăraşi, în ziua de 13 iunie a.c., în jurul orei 10.45, pe C. Adrian, de 17 ani, din Municipiul Călăraşi care a condus mopedul marca Piagio fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 13 iunie a.c., ora 12.00, lucrători din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tămădău Mare au oprit pentru controlul documentelor, pe raza localităţii Tămădău Mare, autoutilitara marca Fiat ce se deplasa pe DN 3, condusă de M. Ancuţa, de 24 ani, domiciliată în Municipiul Bucuresti. Din verificările efectuate, s-a stabilit că valabilitatea numerelor de înmatriculare ale autoturismului au expirat din data de 07 iunie a.c.
În caroseria autoutilitarei, politistii au depistat mai multe componente metalice, despre care s-a stabilit că au fost sustrase de către concubinul conducătoarei auto, L. Daniel, de 25 ani, din Municipiul Bucureşti, pasager în autovehicul, în noaptea de 12/13 iunie a.c., din curtea părţii vătămate G. Ştefan, de 65 ani, din Comuna Ileana, cei doi deplasându-se în Oraşul Fundulea, în scopul comercializării acestora.
Prejudiciul cauzat urmează a fi comunicat de către partea vătămată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi furt calificat.

În ziua de 15 iunie a.c., în jurul orei 19.17, lucrătorii Postului de poliţie Lupşanu au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către V. Bogdan, de 35 ani, din Municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că în cursul acelei zile, a fost implicat într-un eveniment rutier.
Cu ocazia verificărilor efectuate, politistii au stabilit că în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală, rulând pe DN3 la intrarea în localitatea Radu Vodă, V. Bogdan a fost lovit din spate de un autoturism marca Super Nova, condus de C. Sinel, de 39 ani, din Comuna Lupşanu, în urma coliziunii, rezultând avarii.
C. Sinel a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,30 mg/l alcool, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal la regimul rutier.

Evenimente rutiere produse pe drumurile publice din judeţ

     Poliţia Municipiului Olteniţa a fost sesizată în ziua de 13 iunie a.c., în jurul orei 15.20, cu privire la faptul că la Camera de gardă a Spitalului Olteniţa, s-a prezentat C. Anton, de 59 ani, din Municipiul Olteniţa care declară că a fost victima unui accident rutier.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a stabilit că în ziua de 13 iunie a.c., în timp ce se deplasa cu bicicleta pa raza localităţii Olteniţa, C. Anton s-a speriat de un autoturism, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Bărbatului i-au fost acordate îngrijiri medicale şi nu a necesitat internare, iar la testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.Poliţişti Secţiei 7 Dor Mărunt au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 în ziua de 14 iunie a.c., în jurul orelor 02.30, de către I. Stancu, participant la trafic, cu privire la faptul că pe o stradă din localitatea Dăneşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Cu ocazia deplasării la faţa locului, echipa operativă a stabilit că P. Leontin, de 19 ani, din Oraşul Lehliu-Gară, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, cu autoturismul marca Dacia Logan, l-a acroşat pe R. Angelică, de 23 de ani, din Comuna Lupşanu, care se afla în stare de ebrietate. Conducătorul auto a transportat victima cu autoturismul la Spitalul Orăşenesc Lehliu-Gară, acesta fiind transportat ulterior la un spital din Municipiul Bucureşti.
P. Leontin a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 04 mg/l, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Dragalina – Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de către oamenii legii

       Vineri, 13 iunie a.c., lucrătorii Postului de poliţie Dragalina au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Ialomiţa pe numele lui Ş. Laurenţiu, de 26 ani, din Comuna Dragalina, din data de 05 noiembrie 2013.
Bărbatul, condamnat pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia.

Buletin de presă 17.06.2014

 Persoane condamnate pentru infracţiuni de înşelăciune, depuse în penitenciar / politistii au executat mandatele emise de instanţa de judecată

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, Biroului de Investigaţii Criminale Călăraşi, Postului de poliţie Ştefan Vodă şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în aplicare, ieri, 16 iunie a.c., 3 mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Judecătoria Lehliu-Gară privind pe: G. Lucica, de 42 ani, din Municipiul Călăraşi, V. Constantin, de 40 ani şi D. Cristian, de 30 ani, ambii din Comuna Ştefan Vodă.
Persoanele, condamnate la pedepse cu închisoarea cuprinse între 2,6 ani şi 3,2 ani pentru comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, au fost încarcerate în Penitenciarul Poarta Albă, respectiv Penitenciarul Slobozia.

Olteniţa – politistii au identificat cu operativitate un minor, bănuit de sustragerea unei biciclete dintr-o locuinţă lăsată neasigurată/ prejudiciul a fost recuperat

       Poliţia Municipiului Olteniţa a fost sesizată ieri, 16 iunie a.c., în jurul orei 18.20, de C. Sorin, de 19 ani, din Municipiul Olteniţa, cu privire la faptul că i-a fost sustrasă o bicicletă aflată în interiorul locuinţei.
Politistiideplasaţi la faţa locului au stabilit că în cursul zilei de 16 iunie a.c., în intervalul orar 12.00-13.30, din apartamentul ce avea uşa de acces neasigurată, a fost sustrasă o bicicletă, în valoare de aproximativ 2000 lei.
În urma investigaţiilor întreprinse de politistii olteniţeni, a fost identificat şi depistat A. Elisei, de 16 ani, din Municipiul Olteniţa, bănuit de săvârşirea faptei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu.

Conducători de mopede, neînmatriculate, depistaţi în trafic fără permise de conducere

În dimineaţa zilei de 16 iunie a.c., în jurul orei 02.15, patrula formată din lucrători ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Olteniţa a oprit pentru control pe DJ 411, pe raza localităţii Radovanu, un moped marca Honda, fără număr de înregistrare. Procedând la verificarea conducătorului mopedului, s-a stabilit că acesta se numeşte V. Laurenţiu, de 28 ani, din Comuna Radovanu şi nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza Comunei Curcani, au oprit pentru control pe o stradă din localitatea Curcani, un moped ce nu prezenta număr de înregistrare, condus B. Ionuţ, de 27 ani, din aceeaşi localitate. Cu ocazia verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru infracţiunile de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule şi fără a fi înregistrat.

Lehliu-Gară – acţiune desfăşurată pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a activităţilor ilicite cu produse din tutnn

Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Lehliu-Gară au organizat şi desfăşurat ieri, 16 iunie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale şi în special, a activităţilor ilicite cu produse din tutun.
Au fost verificate în trafic 9 autovehicule şi o societate comercială, politistii aplicând 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 5600 lei.
Totodată au fost ridicate în vederea confiscării mai multe pachete de ţigări care nu aveau aplicate timbru fiscal.

Compartimentul relatii publice al I.P.J. Călăraşi, nr. 220 din 17.06.2014

Buletin de presă 19.06.2014

CAZURI INSTRUMENTATE DE POLITISTII CĂLĂRĂŞENI

Politstii călărăşeni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite cu produse de panificaţie

Miercuri, 18 iunie a.c. politistii Biroului Ordine Publică Urban Călăraşi au organizat şi desfăşurat pe raza Municipiului Călăraşi, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Cu această ocazie au fost verificate 8 societăţi comerciale de profil, fiind aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată, în valoare totală de 1000 lei.

 

       Un administrator şi o gestionară din cadrul a două societăţi comerciale au fost depistaţi în timp ce efectuau acte de comerţ cu produse de panificaţie (pâine), a căror provenienţă nu a putut fi justificată, fapt pentru care a fost luată măsura ridicării, în vederea confiscării, a sumelor de bani aferente contravalorii produselor.
Totodată, politistii au ridicat, în vederea confiscării, mai multe pachete de ţigări, de diferite mărci, netimbrate, oferite spre vânzare de D. Gheorghe, de 48 ani şi M. Mariana, de 22 ani, ambii din Municipiul Călăraşi, depistaţi în incinta Pieţei BIG din municipiu.

Accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a 2 persoane

În ziua de 18 iunie a.c., în jurul orei 17.16, pe DN 21, în afara localității Constantin Brâncoveanu, Comuna Dragalina, R. Florian, de 44 ani, din Municipiul Călărași, a condus autoturismul marca Dacia, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat, părăsind partea carosabilă pe partea dreaptă a sensului de mers şi răsturnându-se pe marginea drumului public.

       Din accident a rezultat rănirea uşoară a celor 2 pasagere aflate în autoturism, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Mai multe pe site-ul IJP Călărași
Politistii lupta în interesul cetățeanului. Important este sa descoperim care este acest interes.

Comments

comments

Share.

About Author

Un om ce nu mai suporta nedreptățile.

Un comentariu

  1. Pingback: Buletin de presă, IJP Călărași | Blog Popa Țeapă

Leave A Reply