Gazele de şist şi paranoia „pericolului roşu”





Gazele de șist ucigătoare și măr al discordiei. Articolul de mai jos m-a dus cu gândul la urbea mea. După normele europene, așa ni s-a spus, trebuie ca apa potabilă să fie extrasă din puțuri de mare adâncime, și să nu mai fie colectată din Dunăre. Ei bine noua apă este mult inferioară calitativ. Apa conține o mare cantitate de săruri feroase și este roșie, iar pentru decolorare se folosește același hipoclorit care se folosea și înainte pentru dezinfecție. Conținutul de săruri calcaroase este peste norme și din această cauză calgonul nu mai este eficient la mașinile de spălat, acestea defectându-se sistematic. Dacă până acum nu am avut probleme cu pietre la rinichi, vineri, după un consult medical am fost diagnosticat cu pietre la rinichi.
Gazele vor produce un afect similar. Exploatarea lor va începe să distrugă încet viața localnicilor, numai pentru că este directivă de Washington sau Bruxelles. Iată unde ne duce UE. Micșorarea populațiilor, în special cele cu venituri medii sau sub medie care nu se pot apăra împotriva efectelor ucigătoare ale măsurilor europene: eu nu îmi permit să beau zilnic apă plată, cei din zona cu gazel nu își permit să se mute în alte zone. Cuceritorii americani care au decimat populația Americii
Gazele de şist şi paranoia „pericolului roşu”
Valentin Mândrăşescu
|
1.03.2013, 12:07
|
![]() Gazele de șist |
Situaţia legată de gazele de şist a stârnit o adevărată panică în rândul analiştilor portocalii. După ce premierul Ponta şi-a trădat alegătorii, „reevaluând” poziţia faţă de exploatările gazelor de şist, lucrurile păreau rezolvate, însă locuitorii zonelor afectate nu au dorit să stea nepăsători în timp ce se pregăteşte otrăvirea apei şi pământului pe care trăiesc.
După primele acţiuni de protest, trompetele companiilor americane s-au aliniat pentru a discredita aceste acţiuni, găsind imediat „mâna Moscovei” în toate demersurile celor care îşi doresc privilegiul de a bea apă pură şi a avea un sol curat.Dintre toate textele care insinuează existenţa unei operaţiuni finanţate de Gazprom în spatele protestelor împotriva gazelor de şist, se remarcă textul semnat de Andrei Bădin şi publicat în EVZ.
Sursa: Vocea Rusiei.
|
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.