e-istet.ro teste scolare moderne
Îmi aduc aminte că acum aproape 30 de ani fiica mea îmi cerea ajutorul pentru temele să matematica şi limba română, atunci când era în clasele primare. Tot despre acea perioadă știu că îmi era destul de greu să găsesc soluții la testele şi problemele de matematică ale claselor I-IV. Pentru cea mică pe atunci, era de ajuns să discute cu mine despre acel test si apoi găsea rezolvarea foarte repede.
Cu timpul am scăpat de corvoada acelor teste si parcă am revenit la normal. Începând cu clasa a V-a matematica din programă îmi devenea tot mai familiară, cu amintiri din vremea scolii mele, asa ca ajutorul l-am putut oferi foarte ușor, până la terminarea liceului de către fata mea.
Zilele trecute a venit la mine un băiat foarte deștept, este premiant an de an, trimis de părinți cu rugămintea de a-l ajuta la matematică. Este elev în clasa a IV-a.
Băiatul mi-a sugerat să intru pe site-ul e-istet .ro şi sa rezolv testul de matematică pentru clasa a IV-a. Spre surprinderea mea la prima încercare am obținut 5,80.
Testul este compus din mai multe segmente care solicită atât atenția cât şi cunoștințele de aritmetică.
Iată câteva faze ale testului. Copii sunt familiarizați cu grafice, dar și cu necesitatea de a avea o atenție distributivă.
Testul mi-a dat de gândit: Timpul a trecut şi dacă pot calcula debitul unei țevi în funcţie de presiune și viteză, sau pot afla momentul de rupere, etc. nu mai pot fi la zi cu teste de clasa a IV-a.
Am încercat ulterior şi alte teste dar am obținut tot un punctaj slab. Ca să îmi demonstrez nu știu ce, am căutat cartea mea de matematică din clasa a IV-a. I-am arătat-o pustiului. Despre unele lucruri îmi spunea ca le-a învățat în clasele I+III, altele ca îi sunt necunoscute. Un lucru m-a pus pe gânduri atunci când puștiul a făcut remarca ce îmi va rămâne întipărită în minte : “A trecut timpul vostru”
Am spus prietenilor mei că nu am ce să îl învăț pe fiul lor. La rându-le au spus că si ei se simt depășiți de inteligenta noii generații.
Dacă vreți să testați inteligența copilului dvstră apelați la testele de la e-istet.ro
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.