INFORMARE HIDROLOGICĂ – 18.03.2015 INHGA





INFORMARE HIDROLOGICĂ – 18.03.2015
Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 18.03.2015 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinul hidrografic Vedea, bazinul inferior al Argeşului şi cursurile superioare ale Siretului şi Prutului unde au fost în scădere.
Pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului, debitele au fost în creştere datorită propagării.
Debitele se situează la valori cuprinse între 40-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul şi peste 100% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Nera, Cerna, Jiu, Prahova, Suceava, afluenţii Prutului, cele din Dobrogea, unii afluenţi ai Oltului inferior, Argeşului mijlociu şi inferior (Bratia, Râul Târgului, Argeşel, Neajlov inferior, Sabar, Dâmboviţa) şi mai mici (sub 40% din normalele lunare) pe Crişul Alb, Crasna, Moraviţa şi Bârlad.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) prezente doar izolat în bazinul superior al Bistriţei au fost în restrângere şi eliminare.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 17.03 – 18.03.2015 a fost în scădere, având valoarea de 7600 m3/s, peste media multianuala a lunii martie (6700 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia şi pe sectorul Bechet – Vadu Oii şi în creştere la Calafat şi pe sectorul Brăila – Tulcea.
Din ultimele informaţii deţinute de la staţiile automate DESWAT, la ora 0500 nivelurile se situau peste COTELE DE ATENŢIE la staţiile hidrometrice Isaccea (380+32) – jud.TL şi Tulcea (320+13) – jud.TL.Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 18.03.2015 – 19.03.2015 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare, exceptând cursul mijlociu şi inferior al Prutului, unde vor fi în creştere datorită propagării.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, izolat pod de gheaţă) prezente numai izolat în bazinul superior al Bistriţei se vor menţine fără modificări importante.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (7500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere la Gruia pe sectorul Corabia – Tulcea şi în creştere pe sectorul Calafat – Bechet.
Nivelurile se vor situa peste COTA DE ATENŢIE la staţiile hidrometrice Isaccea (380+38) – jud. TL şi Tulcea (320+15) – jud.TL. sursa inhga.ro
INFORMARE HIDROLOGICĂ
INFORMARE HIDROLOGICĂ Cota apelor Dunarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.