Canal Varna-Ruse, proiect bulgaresc





Canal Varna-Ruse, proiect bulgaresc
Bulgaria a propus investitorilor chinezi un proiect pentru construirea unui canal navigabil între orașele Varna și Ruse , a declarat Guvernatorul Districtului Varna , Stoyan Pasev.
Acesta, citat de Trud Daily (Dneven Trud) , a declarat pe 11 februarie că a prezentat ambasadorului Chinez la Sofia, trei proiecte de dezvoltare a regiunii de nord-est a Bulgariei.
Este vorba de trei proiecte avute în vedere şi anume construirea unui canal navigabil care să lege Marea Neagră de Dunăre, o autostradă, şi o noua cale ferată.
Guvernatorul Districtului Varna, a precizat că ideea construirii unui canal nu este nouă, discuțiile despre așa ceva fiind începute în 1972, dar nu s-a realizat datorită costurilor foarte mari.
Stoyan Pasev a menționat referitor la construirea unui canal navigabil între cele două orașe,. că acesta ar necesita o investiție de circa 3,6 miliarde leva (1,84 miliarde €).
El a menționat că investitorii chinezi au fost conștienți de faptul că nu a existat nici o garanție de stat pentru un astfel de proiect.
Stoyan Pasev a insistat că sistemul pe scară largă ar fi important nu numai pentru Bulgaria, ci pentru întreaga UE.
El a menționat că investitorii chinezi şi-au exprimat interesul pentru proiectul unui canal navigabil, adăugând că discuțiile sunt în desfășurare.
Aceeași temă este dezbătută și în articolul Bulgaria’s North Central Region Proposes Canal Between Ruse, Varna – apărut pe site-ul agenției bulgare de ştiri, novinite.com, preluat şi de mediafax.ro.
Pentru mine sunt două lucruri neclare.
- Atunci când au început lucrările la canalul Bâstroe¹ a fost o adevărată avalanşă mediatică pentru ca Ucraina să renunțe la construcţia sa, problema rămânând în coadă de pește și astăzi.
- Anunțata construcție a canalului Varna-Ruse nu se bucură de atenţia Guvernului României, ocupat cu spectacolul de prost gust, un spectacol de cabotini, cu procese unde figuranţii dintr-o comedie proasta intră şi ies de la puscărie, se plâng de condițiile grele din pușcării, etc. Cancanul acesta mediatic ne ocupă toată ziua, dar ne lasa tot mai săraci si tot mai flămânzi. Ei au furat, noi am sărăcit. Ei rămân bogați, noi rămânem săraci. Dacă se vor consulta specialiştii în hidrologie am afla că după deschiderea canalului Dunăre – Marea Neagră, nivelul Dunării a avut fluctuații foarte mari cu minusuri de nivel nemaiîntâlnite. NU ar fi mai bine sa se faca aceste studii şi să se găsească soluţii. Asta pentru că bulgarii vor să folosească apa din canal şi pentru irigaţii.
- De ce guvernul român nu s-a gândit să propună chinezilor să construiască canalul Dunăre – București. Dacă chinezii vor să finanțeze o investiție așa mare ca în Bulgaria 192 de KM sigur puteau fi convinși și de investiția în Românie. Dar cine, hoții de la Guvern așteaptă doar genţi pline cu bani. Interesul național, la dracu cu el.
Ar fi multe de spus dar eu nu vreau decât să rag un semnal de alarmă, cu toate că ştiu: nimeni nu va lua seama de el.
Figuranţii dintr-o comedie proastă cu arestări și dezarestări sunt vălul de fum ce se pune pe ochii românilor pentru ca cine vrea să fure ce vrea din România, supraviețuitorii transformându-se în sclavi americani sau germani, sau ai nu știu cui.
¹Canalul Bâstroe este un canal propus ca să facă legătura între Dunăre și Marea Neagră. Canalul va fi construit pe teritoriu ucrainean, în Delta Dunării. Datorită faptului că Delta Dunării este o zonă de patrimoniu mondial UNESCO, România, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au cerut Ucrainei să oprească acest proiect, din cauza interferențelor posibile cu ecosistemul deltei. În iunie 2011, Reuniunea Părților la Convenția de la Espoo a reconfirmat faptul că Ucraina încalcă în continuare Convenția în privința proiectul canalului Bâstroe, considerând că avertismentul adresat acestei țări în anul 2008 referitor la acest proiect rămâne în vigoare[1].
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.