Megalomaniei ii datoram raul de azi!






Megalomaniei ii datoram raul de azi!
Încă din antichitate avem exemple de megalomanie. Faraonii, prin tendinţa lor de a se crede atotputernici au dezvoltat cultul personalităţii cu grave accente de megalomanie. Astfel ei se credeau semizei, sau poate doar doreau să lase impresia aceasta. Era necesar pentru a-şi păstra locul şi viaţa ! Pentru a nu pierde timpul aş vrea să mă apropii de zilele noastre, când un personaj precum Hitler, a ajuns să provoace moartea a milioane de oameni, fiind dominat de sentimentul grandomaniei, megalomaniei. Ceauşescu a făcut niște clădiri măreţe precum această casă a poporului, blamată de unii, dar apoi făcută hogeacⁱ¹ de şi pentru legiuitori. Grandomania este o caracteristică pe care unele persoane o dezvoltă datorită nereuşitelor din viaţă, frustrate din cauza unor nerealizări şi ajunse printr-un concurs de împrejurări în postura de a arăta lumii ce pot să facă. Nu ştiu dacă putem să acuzăm pe aceştia de rea intenţie, dar rezultatul este unul dăunător pentru cei din jur cu cât poziția socială, în care a ajuns respectivul este mai înaltă. (Vedeţi ce a făcut Ceaușescu din România, vedeţi celebrul caz Becali).
În aşa zisa noastră democraţie numărul acestor frustraţi a crescut, iar răul pe care îl fac este tot mai mare. O deficienţă gravă a acestor persoane este că în dorinţa lor de a fi adulaţi nu aplică şi principiul „Audiatur et altera pars”. (Sa se asculte si cealaltă parte). Chiar dacă este recunoscut ca un principiu de drept acesta ar trebui să conducă sistemul de gândire al unui lider. Deficiența de care am amintit i-a acaparat pe sclavii megalomaniei şi i-a cuprins in cercul vicios al vieţii. Gloata ce-i înconjoară şi le cântă în ureche este un sistem mafiot de a impune dictatura forţei brute.
Megalomaniei ii datoram raul de azi!
De vină suntem şi acei noi, cei care spunem că nu mergem la vot. Absenţa la vot este o mare lipsă de responsabilitate.
Olteniţa a avut stabilită prin cutumă ziua de 23 aprilie ca zi de naștere a oraşului, dată când a fost bătută temelia acestuia. Schimbarea acesteia cu o dată care să coincidă cu data de naştere a primarului este un lucru ce poate să dea de gândit oamenilor din Olteniţa.
Pe lângă cele mai spus vreau să vă amintesc celor de o vârstă mai înaintată că pe timpul comuniştilor, la şcoli, mai ales la licee erau organizate evenimente cultural educative, seri de dans, etc. din dorinţa celor care conduceau destinele atunci ca tineretul să nu meargă la biserică, la denie, să nu prăznuiască Paştele în linişte căminului, lucru propovăduit şi de Sfânta scriptură. Iată cum trebuie să fie noaptea de Paști, noaptea în care Iisus Hristos ne-a spălat de păcate².
Megalomaniei ii datoram raul de azi!
¹ⁱhogeac, hogeacuri s. n. 1. loc de tăinuire a obiectelor furate de hoți. 2. garsonieră, cameră s-au apartament pus l-a dispoziția unor cupluri pentru întreținerea de relații sexuale. DEX Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalin
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink
²Sacrificarea mielului in ziua de 14 Nisan când începe Pastele iudaic, este instituita de Dumnezeu, ceea ce atesta originea sa dumnezeiască (Ies 12, 1-11). Exodul Capitol 12
Noaptea, după primul cântat al cocoșilor, toata suflarea satului se scoală pentru a pleca la slujba de Înviere. Înainte de a pleca de acasă toți oamenii, vârstnici și tineri, se spală pe fata cu un ou roșu și un bănuț de argint, în credința ca vor “fi sănătoși ca oul și curați ca argintul”. Apoi bărbatul ia cosul cu pasca și întreaga familie se îndreaptă către biserica.
Învăţătură din Crestinortodox.ro
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.