Mugur Isarescu ne anunta oficial: Romania colonie
Mugur Isarescu ne anunta oficial: Romania colonie
Cu toate ca știam demult că România devenise colonie, americana şi UE, acum Mugur Isarescu declară potrivit revistei Capital:
” Cel mai mare beneficiu obţinut de România în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional este faptul că instituţia şi-a asumat rolul de coordonator al politicilor economice, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, referindu-se la necesitatea unei politici economice corect dozate, în condiţiile în care reformele structurale continuă să fie întârziate.”
Încearcă să ne îmbârlige cu politici economice greşite şi alte alea. El a mai spus conform aceleasi surse că trebuie întărită şi legătura dintre politici şi piaţa muncii, care, de asemenea, par destul de îndepărtate. “Cum a ajuns America, sau banca centrala, să spună că nu mai ţinteşte inflaţia ci rata şomajului”, a exemplificat guvernatorul BNR.
Ca un element final al articolului amintit Mugur Isarescu a ţinut să precizeze că Banca Naţională are rolul de a sprijini publicarea unor lucrări de specialitate în politică monetară, astfel încât mesajele să fie mai bine înţelese de public.
Deci pentru ce mai exista banca naţională? Banca Natională a României va deveni o editură de lucrări pseudostiinţifice.
În acelaşi timp un alt atac la cetăţeanul de rând venit din partea liderului Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin trimite in desuetitudne protestele românilor împotriva exploatării de la Roşia Montană ”Dacă se aprobă Acordul Economic şi Comercial UE-Canada – CETA¹, suntem buni de plată pentru Gabriel Resources. Mecanismul ISDS va fi operaţional instant. Ori capitulăm şi le punem în braţe acest proiect generos sau bugetul de stat trebuie să se pregătească pentru despăgubiri de miliarde şi miliarde”.
Trebuie ştiut că exista Proteste masive anti-TTIP²
Mugur Isarescu ne anunta oficial: Romania colonie
¹Acordul economic și comercial cuprinzător ( CETA ) este un acord de liber schimb , care este în prezent, la nivel de negociere, între Canada și Uniunea Europeană
²Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții (în engleză Transatlantic Trade and Investment Partnership, prescurtat TTIP) este o propunere a unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite ale Americii (SUA). Susținătorii afirmă că acordul ar duce la o creștere economică multilaterală,în timp ce criticii spun că ar crește puterea corporativă și ar face să fie mai dificil pentru guverne de a reglementa piețele de utilitate publică. Sursa Wikipedia.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.