Sedinta Consiliului Local Oltenita din 23 iulie 2015





Printre mai multele subiecte dezbătute în cadrul acestei ședințe a fost și problema referitoare la cei 46 de mp care pana în urmă cu ceva timp au nu existau și de curând au fost introduși în domeniul privat al statului. Doamna doctor Maria Sarivan şi-a susţinut cu căldură și patos cauza. Este vorba despre faptul că erorile acumulate de-a lungul timpului, fac acum posibilă această situaţie. Dacă terenul este vândut către cealaltă parte, cabinetele medicale rămân fără acces la exterior, lipsindu-le de posibilitatea intervenție în caz de urgență a pompierilor sau a preluării unui caz de către salvare.
Sedinta Consiliului Local Oltenita din 23 iulie 2015 nu a putut rezolva situaţia . Consilieri au cerut prezenţa şi a celelilate părţi pentru ca să hotărască în cunoştinţă de cauză. Oare ce să hotărască? Dacă viaţa unor copii are prioritate sau nu în faţa unei ……cârciumi …..
Poate consilierii ar trebui să îşi amintească de momentele triste din viaţa lor când au trebuit să apeleze la serviciile doamnei doctor Maria Sarivan sau a altor medici pediatri pentru a rezolva probleme de sănătate ale copiilor lor. Oare atunci nu li se părea că era un spațiu insuficient sau că nu aveau acces la toate facilitățile necesare, cu toate că acestea existau. Cel care este în nevoie nu este niciodată mulțumit. Cum nevoile lor au trecut, domnii consilieri fie nu mai au copii mici fie posibilităţile lor financiare îi trimit direct în mâinile altor doctori la Bucuresti sau oriunde. Trebuie totuşi să se gândească că mult mai mulţi sunt mai puţin norocoşi şi au nevoie de serviciile medicale ale medicilor din Olteniţa. Cred că acest interes, cel al pacienţilor ar trebui urmărit şi mai puţin alte interese economice meschine.
Sedinta Consiliului Local Oltenita din 23 iulie 2015 a amânat luarea unei decizii care pare deja luată după cum a spus şi doamna doctor când s-a adresat domnului Butoi în şedinţă:
La min 4:09 din videoclip se spune:
-Domnul ce mi-aţi spus când am venit la dvstră…N-o s-o vindem domnule, n-o s-o dăm nimănui domnule! N-aţi spus aşa dom’ secretar? (Doct Sarivan)
-Vorbeam de momentul acela doamnă! (Dl Butoi secretar al primăriei)
-Da şi ăla era pregătirea momentului ăsta! (Doct Sarivan)
Urmează şi alte acuze pe care doamna doctor le aduce altor angajaţi ai primăriei. Urmăriţi videoclipul!
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.