Noriel îți încalță copilul






Noriel îți încalță copilul
Sectorul de incaltaminte copii este unul prolific în industria destinată micuților. Se știe că un copil crește văzând cu ochii, iar hăinuțele sau încălțările de anul trecut nu i se mai potrivesc anul acesta. Chiar este nevoie de altele mai mari, noi și frumoase. Doar copilul nostru merită ce este mai bun!
Este drept că apar şi situații în care vechile încălțări sunt “refolosite” de frații sau rudele mai mici, dar cum orice părintea vrea lucruri noi pentru copilul său, totdeauna va fi cerere.
Oferta este nelimitată astăzi așa că cei care o fac țin să ia ochii prin modele noi și rezistente, cunoscute fiind năzbâtiile celor mici care le pot strica imediat. Noriel este magazinul online care îți îmbracă copilul, îi oferă jucării, dar în primul rând îl încalță. De la “Primi pași”, botoși pentru fete şi băieți începi să încalți copilul. Anul următor trebuie să treci mai departe la niște papuci de casă pentru copii de 5 ani, apoi la pantofi și adidași din ce în ce mai mari.
În privința calității nu pot să vă decât săpun că la Noriel o veți găsi. Materialele din care sunt făcuți sunt naturale şi astfel nu pot produce alergii. Astfel botoșii sunt făcuți fie din țesătură de in, cânepă sau lână iar pantofii, atât pentru băieți cat şi pentru fete sunt făcuți din piele naturală atât la interior cat şi la exterior. Ținând seama că cei mici sunt mai “împiedicați” în primii ani de viață, tălpile sunt făcute dintr-un silicon mai dur pentru a fi şi rezistente şi elastice.
Încălțămintea este unu obiect ce poate avea efecte benefice sau nu asupra vieții unui copil. O încălțăminte incomodă, care strânge piciorul, sau una prea largă, pot să formeze un mers anormal, urât, viitorilor oameni maturi.
De multe ori platfusul nu este numai o boală congenitală ci este cauzat de încălțămintea necorespunzătoare purtată de copil. De fapt pentru a avea un copil jucăuș trebuie să știți că în primul rând trebuie să se deplaseze ușor, să îi placă să meargă pe jos. Unii copii plângăcioși, care cer mereu “în brațe” sunt de multe ori cei care au încălțăminte incomodă care îi deranjează la mers.
Noriel vă oferă pantofii cei mai buni pentru copilul dumneavoastră.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.