Flashuri: întâmplări din trenul 15192

0
Facebooktwitterpinterestlinkedintumblr
Flashuri, imagine de arhivă

Flashuri, imagine de arhivă

Flashuri

Flashuri! Pe 17 februarie am călătorit de la Oltenița spre București cu trenul 15192. Nimic mai obișnuit, pentru că actual operator de cale ferată de pe această rută, Transferoviar călători, a încercat şi a reușit în mare parte să introducă disciplina, poate mai puțin curățenia, pe această rută. Cu toate acestea am avut o surpriză neplăcută când în compartimentul în care mă aflam, o elevă de liceu a început să râdă cu țipete istorice bravând inutil atunci când îşi arata  sânii colegelor şi colegilor. Prin acest calvar a trecut şi un bodyguard din cei acre însoțesc trenul care a plecat mai departe fără să zică nimic. Ca o paranteză, dacă cineva ţine piciorul pe caloriferul de sub geam, este atenționat, iar în cazul acesta a fost numai un zâmbet pe sub mustață. Aceast lucru poate încurajat şi de atitudinea domnului Anghelescu şeful de secţie sau cum i-o spune aici. În apropiere de București acesta  a venit ca să facă un supracontrol la bilete. Îmbrăcat cam ca un şmecheraş de București, neras, mi-a cerut biletul la control. Nu avea nici un semn de identificare, ecuson, ceva de genul acesta. Dacă nu l-aş fi cunoscut poate că aş fi refuzat să prezint biletul la control, mai ales că la momentul acela şeful de tren şi bodyguardul deja trecuseră în alt compartiment. I-am prezentat biletul şi apoi la coborâre am mers la biroul de mişcare din Bucureşti Republica şi i-am prezentat opinia mea referitoare la acest aspect. O anumită ţinută decentă arată atitudinea unei persoane faţă de compania unde lucrează, dar ţinuta domnului citat mai sus nu era pe măsură să se mândrească cineva cu el.

Revenind la eleva noastră a “râs” atât de tare încât un copil de 5 ani însoțit de părinți şi care  se afla cu noi în compartiment, s-a speriat şi a început să plângă. Exasperat de zgomotele animalice ale imberbei domnițe, i-am strigat: “Auzi, de ce râzi ca proasta în târg?” , după care s-a lăsat o liniște profundă. După ceva timp a reînceput activitatea dar de data aceasta pe un ton mai scăzut, fără expunere de sâni.

Mulțumiți că în felul acesta s-a liniștit şi copilul, părinții copilului care stăteau pe aceeași banchetă cu mine, au început să vorbească şi să îmi povestească.

Copilul lor suferea de Sindromul Down asociat cu autism. Ei veneau de la comisia medicală de la Călărași şi circulau cu trenul acum de la Oltenița la Gălbinași, unde locuiau. Toată această călătorie a lor a durat 12 ore, timp în care copilul a suferit groaznic datorită greutăților de transport. Părinții sunt persoane sărace care nu și-au permis să cumpere un autoturism sau să închirieze unul pentru această ocazie. Eu nu știu de ce trebuie să se prezinte cu acest copil anual în fața comisiei de la Călărași atunci când Sindromul Down nu este o boala, ci o schimbare genetica definitiva care au în permanență nevoie de ajutor şi sprijin. Mai cunosc şi alte persoane care au copii de 20-25 de ani, dar care sunt mai grav afectaţi, chiar de la naștere, nu se pot deplasa, sunt purtați pe brațe sau se deplasează cu căruțul. Toate aceste persoane sunt supuse la calvarul deplasării în față comisie medicale din cadrul Centrului de Expertiza Medicala Călărași, care se află şi la ultimul etaj al unei clădiri din Călăraşi. Parcă aceasta ar fi făcute special pentru exterminarea persoanelor afectate.

Comments

comments

loading...
Share.

About Author

https://www.ziarulluiipu.ro

Leave A Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.