Parc Primaria Oltenița
Parc Primăria Oltenița.
De ceva timp, în Oltenița a început cu zarvă mare și cu elan muncitoresc construcția unei scene în aer liber în cadrul proiectului Parc Primărie Oltenița, așa după cum se vede în imaginea de mai jos.
Pe lângă faptul că acest afiș este pentru un grup sanitar ce se construiește la fel ca acum 50 de ani (astăzi sunt soluții mult mai ieftine și durabile), dar și prezentarea sa pe panou artă faptul că este făcut în grabă, cu completări ulterioare, scris de nu știu cine. Lipsa de respect pentru cel ce vrea să se informeze și îl citește naște suspiciuni. În afară de acesta nu mai exista alte semne de identificare care să arate de ce s-a construit scena, cu ce aprobări s-a construit spațiul de joacă lângă containerele de gunoi…și mai sunt multe nedumeriri, să ridic mai multe întrebări.
În acest articol vreau să îmi exprim nedunerirea și să întreb pe cei care au făcut acest proiect- SC. Comprest SRL dacă a facut un studiu de fezbilitate şi dacă a ţinut seama de toţi fatorii de risc, au ținut seama de anumite norme legale sau au ținut seama de comandă?
O astfel de scenă era prevăzută în proiectul de amenajare a Parcului Argeș, undeva în afara orașului, la malul Argeșului cum se vede în imaginea de mai jos
Construcţia acestei scene în centrul oraşului mă face să mă întreb dacă actualul primar îi respectă pe cetățenii orașului, sau doar îi consideră ca pe niște supuși, buni doar la vot. Cei care vor evolua pe scenă vor produce zgomote care vor deranja pe locuitorii din blocul ANL aflat la nici 100 de metri la fel ca și pe ceilalți vecini din împrejurimi. Ceardacurile făcute în zonă ca şi locurile de joacă vin să genereze altă întrebare: pentru ce a fost construită scena dacă nu pot fi montate decat 2-3 randuri de scaune?
Mă întreb și dacă proiectantul SC Comprest SRL a prevăzut așezarea containerelor de gunoi chiar lângă locul de joacă al copiilor. Oricât de moderne și ecologige ar fi acestea, așezarea lor în imediata apropiere de locurile de joacă prezintă riscul apariției îmbolnăvirilor în rândul micuților.
Despre respectul cu care este tratat oltenițeanul de autorități iată ce se mai scrie pe facebook. Bobo Show în articolul său Capcane pentru copii spune: „ Traim in 2016, mai sint 7 luni si intram in 2017 si parcurile arata mai rau decat in anii ’80. Pe varianta plang mamele cu vorbe ca nu au unde sa-si duca copiii la joaca.. si TU te falesti ca ai facut in zona B-dul Republicii un parc pentru copii! Chiar atat de fraieri ne crezi ? Si inca ceva FOARTE IMPORTANT! VA ACUZ PE TOTI CARE ATI APROBAT ACEA SCENA care a aparut peste noapte in spatele blocurilor ANL.”
Parc Primărie Oltenița are termen de dare în funcțiune 11 iunie 2016, dar elanul muncitoresc pentru a realiza cincinalul în patru ani și jumătate îl va aduce la liman până în ziua alegerilor locale.
Realizarea sa cu atâta grabă ridică multe întrebări, mai ales asupra scopurilor ascunse ale primarului în funcție. Oare situația neclară a schimbului de teren, referitor la suprafața oferită în schimb să fie cauza grabei. Oare încearcă să își facă campanie electorală pe banii noștri? Oare….oare are cineva ochi de văzut și urechi de auzit?
Iata câteva imagini din șantierul în lucru:
Închei cu alt citat din Bobo Show „Incep sa imi vars amarul prin aceasta scrisoare deschisa, cu destinatia Primaria Oltenita, si in special catre actualul primar in functie, Petre Tone, pe care nici nu o sa il domnesc si nici “Sefu’” nu o sa ii zic . Chiar daca parintii m-au invatat sa respect lumea, atata timp cand respectul nu este reciproc, atunci metoda de adresare va fi aceeasi pe care o practica acest individ. Si sa nu uitam ca NU MERITA sa fie domnit.”
Capcane pentru copii. Bobo Show articol integral.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.