Franta – Romania asemănări la TV.





Ieri seară am urmărit pe TV5 Monde două emisiuni. Prima în ordinea difuzării, a fost „Envoyé spécial”, transmisă la ora 19:35, este un documentar despre situația tehnică a Cailor Ferate Franceze, prezentat de Élise Lucet.
Documentarul se numește SNCF : quand la sécurité déraille (SNCF: atunci când securitatea –feroviară- deraiază)
Franta – Romania asemănări la TV.
Pe scurt iată despre ce se vorbește în documentar:
Pe 12 iulie 2013, 7 persoane au murit ca urmare a deraierii unei locomotive la câțiva metri înainte de a intra în gara Brétigny-sur-Orge. Imediat după această sunt puse în evide4nță gravele erori de întreținere a rețelei feroviare. Se pune întrebarea de ce această cale ferată de ce n-a fost întreținută? Acest grav accident se poate repeta la Brétigny sau oriunde altundeva pe rețeaua de căi ferate franceze? Călătoria cu trenul a devenit un risc?
Ce m-a surprins la acest documentar a fost asemănarea cu ce se petrece în țara noastră unde responsabili în anumite domenii se ascund în spatele unui limbaj de lemn, așa cum face patronul SNCF și ofițerul de presă interogați. O altă asemănare este cea în care angajații SNCF se feresc, nu vor să își dezvăluie identitatea, sau chiar fug din partea aparatelor de filmat. Teroarea este stăpână și acolo ca și la noi.
O a doua emisiune este serialul „Un village français” pe care l-am urmărit în ultimele două luni,în iunie 1940, Villeneuve, un orășel din centrul Franței, este bulversat de sosirea armatei germane de ocupație, care va sta acolo cinci ani de zile. Hortense, Jean, Raymond, Marie sunt francezi obișnuiți, soți, femei, notabilități sau țărani
Mi s-a părut interesant cum au evoluat lucrurile. La început formațiunea de miliție fascista și poliția asupreau localnicii și luptau împotriva rezistenței. După debarcarea americanilor vine și eliberarea, iar declanșarea unui masacru împotriva colaboraționiștilor este ținută cu greu în frâu de noul reprezentant al guvernului gaullist care Ei devin patrioți, trădători, colaboratori sau membri ai rezistenței. După eliberare, Franța începe să se reconstruiască. Cu această perioadă incertă și periculoasă se deschide o eră nouă: normele impuse de ocupant se potrivesc cu cele de nesupunere civilă sau clandestinitate. E frică, foame acolo, se schimbă ordinea valorilor … sau, uneori, pur și simplu prin dragoste.
Câteva scene mi-au rămas în memorie.
Colaborarea cu ocupantul este privită de unii c un lucru benefic dar cei din rezistență de multe ori acționează ca niște copii. Antoine pleacă în pădure cu un grup de tineri care mai mult se joacă de-a luptători ai rezistentei, fără a avea legături cu alți luptători ai acesteia.
Un alt aspect care îmi vine în minte este confruntarea între membri aripi dure a rezistenței locale conduse de Anselme și cea moderată condusă de prefectul numit de la centru, Jules Beriot.
Scenele din film seamănă puțin și cu se s-a întâmplat și la noi după 1989, dar mai mult după cel de-al doilea război mondial, în 1944.
Totuși la noi în 1989 a lipsit acea comisie de epurare de care se amintește în episoadele de final. M-am simțit aproape de personajele filmului chiar dacă în unele momente faptul ca se insista prea mult pe o situație dramatică.
Cele două filme, documentarul prezentat de Élise Lucet și filmul „Un village français” m-au făcut să văd cât de asemănătoare sunt societățile română și franceză
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.