Casa dulce casa!
Casa dulce casa! Spațiul de locuit este poate cea mai importanta componenta a vieţii noastre zilnice. Este drept că o mare parte a zilei o petrecem la locul de munca, dar pentru a ne relaxa avem nevoie de un spaţiu al nostru unde sa ne simțim bine.
Moda caselor uriașe cu multe camere şi etaje, a Kitch-ului în construcții a început să pună stăpânire pe România de după 1989. Case construire de cei care s-au îmbogăţit peste noapte. Au trecut acele vremuri şi utilul a început să conducă viaţa.
Casa dulce casa!
Pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ a fost nevoie de un sas născut în România, crescut în Germania și revenit “acasă” pentru a deveni un om de afaceri de succes. El a demonstrat că afacerea lui s-a dezvoltat pe principiul: „Dacă nemți pot locui în apartamente de circa cinci zeci metri pătraţi de ce nu ar locui şi românii la fel?” De fapt construcţiile din perioada comunista mergeau pe suprafețe de patruzeci şi cinci metri pătraţi, cincizeci şi cinci şi şapte zeci metri pătraţi. Atunci a început construcția de case pentru cei cu venituri mai mici.
Primul proiect imobiliar a fost realizat în Cluj-Napoca: un imobil cu 29 de apartamente. În 2006, la Brașov, a fost demarat proiectul Avantgarden 1, cu 365 de locuinţe situate în 17 vile. Apartamentele sunt de opt tipuri, de la cele cu două camere până la penthouse. Locuințele au fost finalizate în 2008. Luna septembrie 2008 a constituit un punct de referință în istoria companiei, fiindcă a marcat demararea proiectului Avantgarden3, ce prevede ridicarea, în Brașov, a peste 3.500 de apartamente noi, construite în imobile cu un regim de înălțime de până la opt etaje.
Iată ce spune Simon Maurer într-un interviu dal la o revistă economică: „Noi am profitat de criză şi am adus un concept pe piaţa imobiliară adaptat acesteia: dacă înainte se construiau apartamente foarte mari şi foarte costisitoare, eu am adaptat proiectele de locuinţe construind apartamente cu suprafeţe mai mici şi foarte accesibile”. Aceste suprafeţe accesibile au făcut şi preţurile mai accesibile. Ca un exemplu putem vorbi de un apartamente cu 2 camere brasov în suprafaţă de 55,24 mp util care costă în jurul a 40 ooo de euro cu plata în rate la dezvoltator.
Într-un alt articol de presă patronul de la Maurer Imobiliare spune: „Avem aproximativ 130 de angajați în compania Maurer Imobiliare Brașov și 20 la Maurer Imobiliare Sibiu (restul sunt subantreprenori). Singurul lucru pe care îl cer la un interviu de angajare este autodepășirea. Cred cu tărie că pentru a evolua ca și companie, fiecare individ în parte trebuie să fie conștient că mediocritatea nu este o stare acceptată la noi în firmă. Acesta este principiul după care ne ghidăm și care ne-a ajutat să evoluăm.”
Compania a cumulat în ultimii zece ani afaceri de aproximativ 200 de milioane de euro şi lucrează cu o marjă de profit de circa 25%. Acesta este un exemplu de antreprenoriat bazat pe realitate şi nicidecum pe visuri măreţe. Simon Maurer s-a orientat spre un segment de piaţă care a fost neglijat de alte mari companii imobiliare. Casa dulce casă ieftină şi bună cumpărată de la Maurer Residence.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.