Ministri păpuşarului de Teleorman.
Ministri păpuşarului din Modrogan.
“Voi căuta ca un text din Constituție, fie ignorat complet de unii miniștri ai Justiției, fie abuziv exercitat de alții, să devină cu adevărat operațional. Am în vedere art. 132 din Constituția României privind statutul procurorilor, potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea conform principiului legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiției. În același timp, prin consultarea întregului corp profesional al magistraților, dar și al societății civile, voi încerca ca ministrul Justiției să fie un factor mai activ în promovarea unor politici publice în domeniul Justiției, astfel încât încrederea în justiție să crească”Realitatea net
Pornind de la acest citat aş vrea să scot în față încă odată tendința spre totalitarism, spre o dictatură personală, a lui Dragnea, pentru că guvernul este al lui. Nu mare va fi mirarea când ministrul Justiției va propune parlamentului modificarea legii 90/ 2001, Art. 2 care l-a împiedicat pe Dragnea să fie Prim Ministru. Ca și a legii care a permis condamnarea lui Liviu Dragnea la doi ani de închisoare cu suspendare și termenul de încercare de 4 patru ani. Totuși în prima instanță el a fost condamnat ala 1 an cu suspendare și În baza art.71 Cod penal anterior aplică inculpatului Dragnea Liviu Nicolae pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior. Liviu Dragnea, CONDAMNAT la UN AN de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumul.
Din sentința și Motivare ÎCCJ la cazul Dragnea din 15 mai 2016 nu se vorbește nimic de casarea sentinței anterioare ci numai de majorarea unor perioade de pedeapsă, în mod logic văzându-se ca Liviu Dragnea nu avea dreptul să candideze la alegerile de anul acesta.
Ministri păpuşarului de Teleorman
Supușenia lui Grindeanu și a tatăroaicei fricoase¹ Sevil Shhaideh, dar și acțiunile miniștrilor desemnați, a modului lor de a vedea în Liviu Dragnea pe ”El lider maximo” din Modrogan mă îngrozește. Ușor ușor se vor reduce drepturile cetățeneși, vom reveni la o altă dictatură cu un dictator fără iubire de patrie. Ceaușescu chiar dacă a fost un dictator nebun el totuși și-a iubit patria și poporul.
Ca să mă refer la un exemplu de ministru iată ce spunea Marian Godină pe pagina sa de facebook:
“Am primit azi câteva zeci sau chiar sute de mesaje în care eram “atenționat” în legătură cu noul ministru de interne, aşa că simt să vă spun că am luat la cunoştință.
Ce să zic…îi urez succes în activitate şi sper să nu confunde căruțele cu maşinile de poliție, aşa cum a confundat buticurile şi gheretele de ziare cu librăriile.
Marian Godină, a afirmat că nu există nicio librărie în Teleorman, și a susținut că în acest județ există 255 de firme care fac comerț cu cărți.
Marian Godină a povestit prietenilor virtuali de ce nicio librărie din județul Teleorman nu a dorit pe raft cartea scrisă de el: „Flash-uri din sens opus”, acesta a dezvăluit că a aflat că în județul Teleorman nu există nicio librărie. La scurt timp, Carmen Daniela Dan, pe atunci prefect de Teleorman a ținut să îl contrazică pe polițist. Poliţistul se referea că în imaginile prezentate un chioşc de ziare este catalogat de ministru drept Librărie.
Doamnă Carmen Camelia Dan, cumva încurcaţi şi în bucătărie tigaia cu oala? Ăsta este guvernul pe care ni l-au impus 3.200.000de conaţionali
¹ I-am spus fricoasă pentru ca a renunţat la nominalizarea de prim ministru de frica amenințărilor cu moarte. Un om de stat cu un caracter puternic ar fi acceptat şi a doua nominalizare
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.