Apa si caldura doua elemente cu legaturi solide intre ele
În contextul în care în ultima vreme găsirea resurselor regenerabile de energie, necesare în lupta contra poluării, a devenit o necesitate stringentă, găsirea şi obținerea energiei termice din surse regenerabile este un lucru necesar, dar şi la modă.
Apa si caldura
Pentru că suntem în zona temperată, resursele de energie consumate pe timpul iernii sunt considerabile.
Totuşi există soluţia alternativă a încălzirii folosind instalaţiile geotermale şi pompele de căldură. Este o soluţie modernă pentru azi dar şi pentru viitor.
Despre ce este vorba în mare? La o anumită adâncime în sol sunt dispuse ţevi prin care circulă apa. O pompă de căldură sau mai multe pompe de căldura circulă această apă prin ţevile respective şi prin radiatoarele dintr-o încăpere sau mai multe. Încăperea se încălzește în acest fel, fără consum de combustibili fosili sau de altă natură. De fapt țevile din pământ sunt ceea ce într-o instalaţie de încălzire clasică este o centrală termică. Ţinând seama că în timpul verii temperatura din sol este mai scăzută decât cea din mediul înconjurător, cam în acelaşi fel se face şi răcirea locuinţei pe timpul verii.
O altă problemă a zilelor noastre o reprezintă calitatea apei potabile. Datorită faptului că multe surse de apă de suprafaţă au devenit improprii consumului uman se caută înlocuirea acestora cu ape estrase de la mare adâncime.
Alt motiv pentru săparea acestor puţuri este faptul ca au început să apară tot mai multe case izolate unde aducţiunea de apă ar fi mult părea costisitoare.
Puțurile de adâncime se sapă la adâncimi cuprinse între 200m şi 300 m, undeva sub baza pânzei freatice. De fapt aceste tip de alimentare cu apă este unul mai vechi, aşa cum a fost cândva la fermele izolate din America.
O mulțime de date despre condiţiile actuale de foraj şi de tehnologii noi am găsit pe portal de foraje puturi apa Euforaje.ro
Tehnicile noi economisesc forță de muncă, energia consumată cu realizarea proiectului şi sigur trebuie să recunoaștem sunt mult mai eficiente şi oferă preturi foraje puțuri mai mult decât competitive.
Apa obţinută din puţurile de adâncime poate avea multe calităţi dar poate fi şi dăunătoare. De aceea când se sapă un puţ de adâncime sunt efectuate nenumărate analize şi abia apoi se hotărăşte soarta forajului.
În timpul lucrărilor de forare trebuie ţinut seama de mai multe elemente. Unul dintre ele este deznisiparea. Deznisiparea este o operațiune normala de întreținere a puțului prin care se elimina dopul de nisip format in foraj de-a lungul timpului si se realizează cu o instalație in sistem aer-lift, la care utilajele principale sunt compresorul si pompa de aer comprima.
Daca ai decis ca vrei sa schimbi viața agitata de la oraș cu o proprietate intr-o zona extravilana, fie ca vorbim de localități din Câmpia Bărăganului sau de sate din zona depresiunilor montane, trebuie să ai în vedere câte aspecte importante, mai ales daca vrei sa-ti construiești singur casa.
Intr-o astfel de situație, mai mult ca sigur că în acea regiune sigur nu ai acces la apa potabila şi atunci singura soluție care îți rămâne la îndemână este forarea după apa. Si nu oricum, ci cu ajutorul unor firme avizate in domeniu cum este Euforaje
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.