Despre caini ca animale de companie si accesorii pentru caini.
Astăzi m-am hotărât să vorbim încă odată despre câini. De data aceasta nu despre câinii comunitarii ci despre câini, ca animale de companie.
Atunci când te hotărăşti să îţi iei un câine ca animal de companie trebuie să te asiguri că ai:
- Timp suficient pentru a-l plimba şi a te juca cu el
- Bani suficienți pentru a-i asigura o hrănire sănătoasă şi să îi cumperi accesorii pentru caini de calitate şi adecvate fiecărei rase de câine.
Despre caini ca animale de companie
Acum vreau să vă istorisesc o întâmplare care arată inconştienţa unor stăpâni de animale de companie.
Într-o vară mă aflam în Parcul Mare din oraş. Era după orele prânzului când în parc era încă răcoare. Lângă mine, la vreo două bănci, era o mamă cu băieţaşul ei de doi ani care se juca pe la picioarele mamei sale.
Din senin apare o „doamnă” cu un lup alsacian, căruia îi dă drumul din lesă (câinele nu avea nici botniţă). Animalul vede o veveriţă după care fuge încercând să o prindă. Nu reuşeşte şi se întoarce spre copilul de 2 ani care se juca lângă ama lui. Latră odată foarte tare apoi încearcă să îl prindă pe acesta cu colţii. Cu mare greutatea mama îşi apără copilul sub privirile amuzate ale proprietarei animalului.
Scena s-a desfăşurat cu mare rapiditate. Imediat am văzut cum mama copilului încerca să îşi liniştească copilul care leşinase. Mama acestuia ţipa „ajutor, ajutor” câinele lătra la era iar stăpâna animalului râdea.
Am sunat imediat la 112 şi am cerut o salvare pentru copil şi un echipaj de poliţie pentru stăpâna câinelui. Au sosit destul de greu, dar au mau găsit-o în parc pe stăpână.
Mai mulţi am venit spre locul în care s-a întâlnit aceasta cu echipajul de poliţie. Motivele invocate de ea erau că micuţul de 2 ani a provocat câinele, că ea nu poate să pună botniţă iubitului ei câine, a început să profereze tot felul de injurii.
Zilele trecute m-am întâlnit cu mama copilului pe stradă. Deja au trecut opt ani de la eveniment. Curios o opresc şi o întreb:
- „Ce mai face cel mic?” se uită surprinsă, cu o privire pierdută :
- Care cel mic?
- Băiatul dvstră cu câinele din parc…de acum câţiva ani
- S-a dus …….şi începe să plângă. A fost aşa de speriat atunci că ici până la şcoală ( vârsta şcolară n.a.) nu şi-a revenit. Tremura când vedea un câine. A văzut alt câine mare aşa şi s+a speriat, a fugit pe stradă şi l-a călcat maşina. Lacrimile mamei curgeau şiroi.
- Îmi cer scuze dar nu am ştiut. Speram să îmi spuneţi că şi-a revenit. Dar cu proprietara câinelui ce s+a întâmplat.
- Au pus-o să plătească amendă. A vrut să mă plătească să retrag plângerea dar nu am vrut. Şi acum mă înjură pe stradă pentru că i-au luat şi câinele.
O dramă omenească din cauza unor neoameni.
Există legi clare referitoare la câini şi la locurile de joacă ale acestora. Există legi şi există tot felul de accesorii pentru aceştia. Nu există însă întotdeauna oameni cu bun simţ. Bunul simţ pierdut în urma îmbogăţirii rapide, care scoate în evidenţă carenţele comportamentale într-un mod foarte violent.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.