Intalnire la semicentenar
Mulţi am fost. Puţini am rămas.
Cu nerăbdare, cu emoţie, cu destulă dificultate, iată ca ne-am ȋntâlnit majoritatea colegilor, graţie implicării colegilor organizatori, cărora le mulţumim din suflet pentru efort, stăruinţă, dăruire, pentru a ne putea bucura ȋmpreună de revedere.
Intalnire la semicentenar
La orele 11.00 , la sunetul cristalin al clopoţelului, grupul vocal al liceului ne-a ȋntâmpinat şi ne-a ȋncântat cu câteva melodii dedicate acestui emoţionant eveniment, melodii care ne-au amplificat şi mai mult emotiile. Ii felicităm din suflet atât pe elevii interpreţi , cât si pe dl. profesor care i-a pregătit pentru acest minunat eveniment.
La fel de emoţionant a fost şi discursul directorului liceului, dl. profesor PINTEA MARIUS COSMIN, profesor de limba română, căruia ȋi mulţumim, atât pentru primire, cat şi pentru discurs.
Dl. director a făcut un arc peste timp şi ne-a prezentat realizările şcolii ȋncă de când a fost ȋnfiinţat liceul.
Au urmat: ora de dirigenţie, citirea cataloagelor, prezentarea ȋn câteva cuvinte a realizarilor fiecăruia.
Domnii profesori diriginţi ( doar 3 au mai ramas ȋn viaţă….), şi-au amintit de noi, de năzbâtiile unora( deşi am fost cuminti şi bine educaţi , sic!!!). Mulţumim din suflet domnilor profesori, pentru efortul pe care l-aţi făcut cu noi atât ȋn şcoală, cât şi pentru a fi ȋmpreună cu noi ȋn această zi.
A urmat masa festivă, locul unde ne-am putut depăna amintirile.
Am petrecut o zi de neuitat, ȋncărcată de mari emoţii pozitive(dar şi lacrimi de durere pentru cei mulţi care ne-au părăsit).
Pentru minunata organizare, pentru efortul făcut de colegi ca cei prezenţi să fim fericiţi că ne-am reȋntâlnit, conducerii liceului pentru minunata primire şi pentru programul pregătit special pentru acest eveniment, le mulţumim şi le dorim multă sănătate.
Minunata şi inimoasa noastră colegă, Lucreţia (Luci) Capătă, care a depus un efort deosebit, a moderat toata ȋntâlnirea, aşa cum a ştiut ea mai bine, ca un dascal desăvârşit , unde şi-a pus ȋn valoare măiestria pedagogică şi didactică.
Sperăm să fim toţi personaje din scenariul pe care l-ai planificat pentru anii ce vor veni şi să ne ȋntâlnim sănătoşi!
Felicitări şi multumiri, dragă Luci!
Și, cum o poză face căt o mie de cuvinte, voi ataşa câteva imagini şi videoclipuri de la ȋntâlnirea noastră.
LA MULŢI ANI, TUTUROR!
A consemnat LUCI MICLEA (IULIANA CIUBUC), XI-REAL B –dirigintă,d-na profesoară de fizică- Elena Muntean , mentorul meu .
https://www.youtube.com/watch?v=NvBpWTv05aA
https://www.youtube.com/watch?v=jchQBn0L4h8
https://www.youtube.com/watch?v=Cimuj7t3oic
https://www.youtube.com/watch?v=O42OYeGwqnQ
http://slide.ly/view/c6da4e151a3fefa42b1273dfc4e06230?utm_source=Fb_ORG_Share
Şi acum o poezie:
REVEDERE LA SEMICENTENAR
Iuliana Miclea (căsătorită Ciubuc)
20 mai 2017, Buşteni
Mulţi ani din viaţă mi-au trecut,
De când cu mulţi nu m-am văzut,
Dar vin acum să ne-ntâlnim,
Să ne vedem, să povestim,
Cum mulţi ani i-am petrecut
Și cum , ataţia ani din viaţă am pierdut?
Poate nici nu ne mai recunoaştem,
Fiindcă anii amprenta şi-au aşternut.
A doua oară, oricum nu ne naştem,
Să ne dăm seama ce-am făcut.
De-abia aştept să vă revăd
Și să vă-mbrăţişez cu mare drag.
Colegi, profesori, şcoala s-o mai văd,
Să trec din nou al şcolii prag.
Pe diriginta mea iubită,
Doresc să o găsesc fericită,
Pentru mine a fost dascăl model ȋn viaţă,
Un om adevărat, mamă, fiinţă deosebită
Mi-a dat mereu cea mai bună povaţă.
Colegi, profesori, şcoală bine v-am găsit!
Pe toţi doream să vă-ntâlnesc,
Iar cei dragi , ce deja ne-aţi părăsit,
Sătui de traiul pământesc,
Un loc ȋn rai, sper că Dumnezeu v-a hărăzit.
Fiecare din noi am fost marcaţi
de dascalii excepţionali ce i-am avut,
Am vrea să-i revedem pe toţi, dar unii fiind plecaţi,
Pe un tărâm ȋndepărtat, necunoscut,
Nu mai putem, decât să ne rugăm.
Anii frumoşi să ȋi rememorăm,
Toţi anii pe care ȋmpreună cu drag i-am petrecut.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.