Aparate de aer conditionat, o soluţie pentru căldura verii





Da, vara aceasta a început mai greu, dar temperaturile au întrecut în multe zile pragurile maxime din anii precedenți. Un aparat de aer conditionat de la roinstalatii.ro a devenit soluţia aleasă de mulţi.
În urmă cu o lună o vecină de la etajul doi a montat un aparat aer conditionat. Se lăuda că a cumpărat un aparat aer conditionat ieftin.
Aparate de aer conditionat, o soluţie pentru căldura verii
Ce am observat a fost faptul că cei care l-au montat nu sunt profesionişti ci nişte „specialişti făcuţi la apelul de seară” fără şcoală, care au prins numai după ureche meseria.
Eu nu am fost să văd în casă ce au făcut însă ţeava de eliminare a condensului a fost montată aproape paralel cu peretele aş că la două luni după montajul acelui aparat aer conditionat m-am trezit cu peretele meu umed atât la interior cât şi la exterior( eu locuiesc sub acel apartament la parter).
După multe insistenţe a chemat pe cei care au montat aparatul de aer conditionat ieftin şi le-a cerut să rezolve situaţia. Ţeava a fost mutată cu 5 cm mai în exterior. Efect 0!
În urmă cu câteva zile m-am întâlnit cu aşa zișii experţi care au venit din nou să remedieze o altă problemă ce apăruse la instalaţia de aer conditionat. Ei au executat ţevile de legătură de la unitatea externă de aer conditionat la aparat mono split, din bucăţi de ţeavă lipite între ele. Una dintre lipituri a cedat şi a pierdut agentul de răcire. Aşa au fost meseriaşii. La insistenţa mea au decis să depărteze ţeava în aşa fel încât apa să nu mai curgă pe peretele meu. Nu mai vorbesc de înjurăturile pe care le rosteau, nu adresate mie ci situaţiei, sau unor persoane imaginare.
Montarea unor staţii de aer condiţionat de astfel de personaje poate dăuna imaginii unei firme serioase de producție.
Roinstalatii are echipe specializate care montează aparate aer conditionat cu inverter care sunt folosite pentru incalzire/recire în locuinţe.
Un aparat mono split este suficient în apartamentele de bloc de până la 45 mp cu un aparat de 24000 BTU. Trebuie avut în vedere că diferenţa de temperatură dintre exterior nu trebuie să fie prea mare, existând de multe ori, când această regulă nu este respectată, pericolul şocului termic atunci când schimbăm brusc mediul de temperatură.
Eu vă sfătuiesc să aveţi grijă cum şi cu cine montaţi aceste aparate de aer condiţionat, pentru că puteţi lua plasă.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.