Hotelul şi primul contact cu valencienii
În seara zilei de cinci octombrie, la sosirea în Valencia am fost preluați de la Aeroport de un taxi trimis de la hotel ca să ne preia. În mod normal trebuia să schimbăm doua metrouri si un autobuz pentru a ajunge la hotel. Primul lucru care m-a făcut să mă tem de ce va urma a fost şoferul. L-am întrebat : You speak English? La care a răspuns : Little bit, apoi a început să turuie ceva în spaniolă limbă pe care eu nu m-am străduit să o învăţ.
Hotelul şi primul contact cu valencienii
După ce s-a rătăcit puţin ajunge la uşa locului unde aveam să fim cazaţi. Valencia Home, Plaza del Carmen, N° 5. Văd că soseşte o fată tânără care ne întreabă „E….”, adică numele fetei noastre care făcuse rezervarea. O corectez dar îmi dau seama de obstacolul ce avea să îmi stea în faţă toată perioada de şedere în Spania: Chiar dacă fata respectivă ne spune ca ea cunoaște limba engleză totuşi după 5 cuvinte în engleză spune altele 10 în spaniolă.
Intrăm, plătim jumătatea de sumă care rămăsese si care nu fusese retrasa din contul cardului, fără să ne legitimeze, ne dă cheile şi îmi dă o carte de vizita cu un număr la care îmi spune că pot să o găsesc mereu (lucru ce s+a dovedit fals pe timpul şederii mele acolo). Urcăm în garsoniera noastră singuri şi lăsăm bagajele după care coborâm si dăm o raită prin jur. Reîntorși în cameră sunt surprins de un miros specific ce ieșea din baie. Deschid geamul de la baie văd la 1,5 m de mine geamul altei camere din clădirea vecină. Doi tineri erau în cameră, la masă. Sting lumina. Fac un duş! Şi pe întuneric ies din baie.
Obosiți fiind ne culcăm şi dormim neîntorşi până dimineaţa. Când ne sculăm deschidem ferestrele ca să aerisim camera. Stupoare! Pe alt perete, situat la 90 de grade cu cel al băii, o altă fereastră dădea într-o sala de curs. Distanţa între clădiri la fel de apropiata.
De menționat ca fata mea a cerut expres când a făcut rezervarea o cameră care să aibă vedere spre piațeta din fata clădirii iar recepționera i-a promis acest lucru.
Alt lucru care mi-a lăsat un gust amar a fost că pe toată perioada șederii nu s-a schimbat lenjeria, nimeni nu a venit în camera sa facă curat, iar gunoiul îl duceam noi în fiecare yi la un cos situat undeva pe la 75 de metri de hotel . Acest lucru trebuia făcut odată la 3 zile. Daca nu am avut cu cine vorbi am suportat impertinența hotelierilor.
De cate ori am fost si la ușa camerei unde scria recepție sau am sunat la unul din numerele de pe cartea de vizită nu am putut lua legătura cu nimeni.
Nimeni nu a venit în camera sa faca curat,
Sper ca cei care mai pleacă în astfel de sejururi în Valencia să fie atenți la ce li se oferă. În primul rând dacă hotelierii nu cunosc limba engleză bine să nu aveți încredere in ei. La plecare am fost întrebat de fata de la hotel în ce parte a lumii este România. Lipsa de cultură generală duce şi la deficiente de caracter. Cazarea a fost un dezastru. Nu am aut nici măcar un cearșaf ca sa ne acoperim. Pe hol era în permanență gălăgie. Voi fac un astfel de review şi pe Booking com pentru ca prin ei am găsit si rezervat hotelul. Eu nu ştiu daca în alte ţări se cere o garanţie de 150 de euro la instalarea în hotel, dar aici mi s-a cerut. Am fost în Grecia, Bulgaria, Italia si nu am întâmpinat acest tratament.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.