Mafia taximetriei bucureştene
„Transportatorii anunţă un protest masiv anti-ÜBER în faţa Guvernului” . Titlul m-a făcut să mă gândesc la cât de mare este mafia din România. Chiar dacă noi vedem acţiuni mafiote la nivelul guvernanţilor, ele sunt perpetuate şi la altă scară, aşa cum sunt acestea de la nivelul taximetriştilor.
Mafia taximetriei bucureştene
Oare de ce s-a dezvoltat această acţiune de protest? Pentru că taximetriştii nu vor să piardă controlul pieţii. Dar de ce să îl piardă?
Iată o mică istorie în care vorbim despre atitudinea şoferilor de taxi din Bucureşti, dar şi a dispeceratele de taximetrie.
Anul trecut m-am întors de le Roma dintr-o mică vacanţă. Am sosit la o oră mai târzie şi am vrut să iau un taxi de la aeroport. Mojicia taximetriştilor a fost peste margini. Aflând ruta, mergeam până undeva în zona parcului IOR am primit un răspuns stupefiant: „100 lei ca să pornesc şi îmi plăteşti şi drumul înapoi”.
Normal că am refuzat şi m-am suit într-un autobuz de noapte care m-a dus până în Piața Unirii. Aici am dat peste alţi taximetrişti nesimţiţi: „Îmi dai 50 lei ca să pornesc şi plata cursei de întoarcere pentru că nu găsesc clienţi la întoarcere.”
Supărat foc am căutat, întrebat, şi în cele din urmă am găsit un autobuz de noapte care m-a dus până în preajma destinaţiei.
În toată această aventură am încercat să reclam la poliţie această atitudine şi am sunat la 112. Am fost întrebat daca îmi este pusă în pericol viaţa sau sunt rănit. Negând mi-au spus să nu mai sun la acest număr cu astfel de prostii, în caz contrara urmând să fiu amendat.
Anul acesta am călătorit în Spania. Am avut instalată aplicaţia ÜBER pe telefon şi când am ajuns la aeroport am comandat un taxi ÜBER. Când a sosit a trebuit să mă urc repede în el ca să plecăm, pentru ca ceilalți taximetrişti încercau să ne lovească. La un moment dat am fost blocați. Am sunat la 112 şi după o discuţie cam lungă am văzut un echipaj de poliţie apropiindu-se. Au început o discuţie prietenoasă cu taximetriştii care mai dădeau câte un picior în portiera taxiului ÜBER. Unul dintre ei s-a aplecat spre noi şi pe fereastră au spus ca dacă vrem să mergem în ziua următoare la „secție” să depunem plângere. Şoferului i-a spus: „Altă dată să nu mai vii aici!”
Am plecat iar şoferul mi-a spus: asta este mafia română. Ajuns la destinație i-am plătit cursa, dar i-am dat şi un bacşiş serios datorită faptului că a suportat acel supliciu. Suma a fost mai mică decât dacă veneam cu taxiul agresorilor. Aceşti taximetrişti furioşi vor să interzică ÜBER. Să le fie ruşine.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.