Cel mai lung drum spre casa
Atunci cand o persoana trece in nefiinta putem spune nu doar ca aceasta va face ultimul drum, dar si cel mai lung. Pentru ca acele clipe vor fi ultimele in care cei dragi vor mai putea fi aproape de aceasta. In aceste momente timpul parca sta in loc pentru multi, parca ar vrea sa intoarca timpul inapoi sau macar sa ramana asa cum este, sa nu se desparta de persoana iubita.
Cel mai lung drum spre casa
Agonia este si mai mare atunci cand persoana decedata nu este alaturi de familia sa, ci la sute de kilometri de partare, intr-o tara straina. Si cat de greu este pentru o simpla persoana sa ajunga cat mai repede acolo unde trebuie. Din fericire, pentru a-i reuni pe cei dragi cu persoana trecuta in nefiinta si astfel, pentru a le alina cat de cat suferinta, exista firme de repatriere decedati precum Funerare Nicolas. Scopul celor de aici este de a face ultimele clipe ale unei persoane decedate cat mai importante pentru cei dragi. In ce sens? In sensul ca fac tot posibilul ca, indiferent de tara in care a decedat o persoana, transportul sa fie realizat cat mai repede cu putinta.
Si cei care cunosc aceasta agentie sau au fost nevoiti sa apeleze la serviciile celor de aici stiu ca fac o treaba nemaipomenita iar numele lor este pe buzele tuturor celor pe care i-au onorat cu serviciile lor de calitate. Nu doar ca soferii sunt profesionisti, cu atestate si experienta in domeniul transportului funerar, dar stiu si cum sa abordeze persoanele, atat cand vine vorba despre intocmirea formalitatilor necesare pentru repatriere cat si cand este vorba despre consolarea persoanelor apropiate de cei decedati. Pentru ca este nevoie si de astfel de abilitati, aducerea acasa a unei persoane decedate alaturi de cei dragi nu este un lucru pe care oricine l-ar putea face. Este nevoie de multa promptitudine si seriozitate dar si de capacitatea de a sti ce sa spui in astfel de momente, sa alegi cuvintele potrivite.
La acelasi nivel de ridica si consilierii funerari, care sunt disponibili la orice ora din zi si din noapte, pentru a le oferi oamenilor sfaturi si alinare sufleteasca.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.