Ursitoarele si spectacolele pentru copilul tau
În mitologia greacă ursitoarele au fost fiice ale lui Zeus și ale zeiței Themis, care controlau destinul tuturor oamenilor, din momentul nașterii și până la moarte. Numele lor erau : Clothos, Lachesis şi Atropos, respectiv în varianta românească, Ursitoarea – cea mai mare dintre ele, cea care ține fusul și furca, Soarta – cea care-i prezice destinul pruncului, și Moartea, cea care-i curmă firul vieții.
Ursitoarele si spectacolele pentru copilul tau
Conform tradiţiei populare în a treia noapte de viață a copilului nou-născut, nașa invită ursitoarele și face o masă cu prăjituri, bomboane, vin, apă, flori și tot ceea ce crede că le-ar putea plăcea acestora. Ele apar noaptea, la poarta casei în care dorm mama și cu fiul, și prezic destinul copilului. În următoarea dimineață, nașa întreabă mama despre visul său și îi zice dacă au venit ursitoarele, și ceea ce au prezis. În zilele noastre, aceasta se întâmplă într-un spital, pentru că pruncii nu mai sunt născuți acasă. De aceea, nașa pune ofrandele la fereastra spitalului. Este vorba de ritualul ancestral.
Aceste obiceiuri păgâne au evoluat aşa că astăzi vezi că sunt prezentate sub formă de spectacole de divertisment. Este vorba de ursitoare moderne, ca în cazul spectacolelor oferite de ursitoarele de la Paradisul Personajelor. În unele zone rurale totuşi se mai păstrează vechiul obicei.
Faţă de forma iniţială a organizării ursitoarelor au mai apărut şi altele: îngerașul, zâna iubirii, zâna norocului, zâna înțelepciunii, ursitoarea cea rea. Aceste personaje pot fi prezente la orice sărbătoare a copilului tău de la Botez, la zi onomastică.
Ursitoarele de la Paradisul Personajelor au ca scop distracţia micuţilor, fără a avea acel rol de mistic pe care îl au cele din mitologie.
Cele patru ursitoare: îngerașul, zâna iubirii, zâna norocului, zâna înțelepciunii, ursitoarea cea rea vin la petrecere însoţite de –microfoane wireless pentru interpretare live un spectacol realizat de trei ursitoare bune; Ele au o coloană sonoră specifică. Pe parcursul petrecerii sunt prezentate mici scenete în versuri creând un spectacol unic, original.
Fiind un pachet recomandat pentru moţ/turtă, sigur că sărbătoritul nu se va bucura pe deplin de spectacol, datorită vârstei, dar amintirile vor dăinui.
Cei de la Paradisul Personajelor oferă şi altfel de oferte. Poţi aduce copilului tău anumite personaje cum ar fi omul păianjen, Mickey Mouse sau alte personaje, dar poţi găsi şi o altă locaţie unde să închiriezi spaţiul pentru mai multe spectacole, asta asociindu-te cu mai mulţi părinţi.
În cazul nostru ursitoarele sunt actrițe profesioniste ce interpretează un spectacol original cu coregrafii deosebite creat de scenariști si regizori cu experiență.
Moda spectacolelor cu animatori nu este nouă însă ea prinde tot mai mult în România în spectacolele pentru copii.
Din această cauză pretenţiile asupra calităţii sunt tot mai ridicate pentru că în afară de divertisment ele au şi rol educativ. Alegerea locului de desfăşurare trebuie făcut de comun acord cu cei care solicită aceste spectacole dar si cu organizatorii.
Din păcate sunt unele exemple în care personajele noastre au fost supuse la anumite presiuni de a presta altceva decât era prevăzut în contract, asta numai pentru ca odrasla de 10 ani avea alte dorințe. Aceste incidente sunt însă izolate şi nu pot întina inocența şi frumusețea unor astfel de spectacole.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.