Referendum 2018, eşec total. Cât mai supraviețuiește Dragnea la cârma PSD?
La doua zile de la terminarea circului cu referendumul încerc sa redau ceva din experiența pe care am avut-o în comisia de votare, dar şi despre întregul circ în general.
Referendum 2018, eşec total
Prima impresie este că oamenii nu știau ce votează. Ca exemple de atitudine voi enumera câteva:
– ce primar votăm? O explicație venita era că individul(a) trebuie sa voteze cu „Da” dacă vrea ca nepoții sau copii respectivilor sa li se adreseze în continuare cu apelativul de mama sau tata, în funcție de genul celui ce punea întrebarea.
– un cetățean turmentat a spus un lucru absolut normal: Deci eu trebuie să știu toată constituția pe de rost ca să știu ce înseamnă acest articol din constituție.
– mamă, arată şi mie unde să pun ștampila ca nu știu carte, cerere refuzată de membrii comisiei.
– un cetățean cu buletinul în mâna întrebat de membrii comisiei pe ce stradă stă a răspuns că nu ştie. Totuși a venit la secția care trebuia.
– alții câțiva au spus că ei nu au televizor si nu au avut unde să vadă explicațiile.
Chiar dacă aceștia au venit bineînțeles împinși de popi sau alte persoane, pe la spate, nu au existat dovezi concrete. Truda bisericii a fost inutilă şi în van.
Au fost numai câteva aspecte care să exemplifice organizarea deficitară a referendumului, lipsa de profesionalism a organizatorilor.
După votare, ieri şi azi am vorbit cu multe cunoştinţe. Unii nu au votat pentru că ei au considerat că rezultatul referendumului, dacă va trece pragul de 30%, va însemna un vot de încredere dat lui Liviu Dragnea. Printre aceştia mă număr şi eu.
Alții au considerat că este o porcărie acest referendum, chiar daca nu sunt de acord cu relațiile gay. Ei au spus că odată intrați în UE trebuie să armonizăm legislația cu a lor nu să ne îndepărtăm prin astfel de iniţiative.
Alți au spus ca au anulat voturile in cabina de vot cu doua stampile pentru ca ei au crezut ca votează preşedintele, si dacă nu au văzut numele au anulat votul.
Şi încă un lucru: USR a fost un factor de echilibru în corectitudinea votării. Chiar dacă sub formă de glumă erau diferite îndemnuri la ilegalităţi, acestea au rămas doar glume. Privirile pentru aprobare erau îndreptate spre delegații USR. Dacă gluma nu s-a prins a fost bine.
Referendum, eşec total. Cât mai supraviețuiește Dragnea la cârma PSD?
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.