Ce este nursing-ul si de ce este o meserie de viitor






Nursing-ul, asa cum spune o definitie mai stiintifica a acestui termen, este o parte integranta a sistemului de ingrijire a sanatatii, care cuprinde promovarea sanatatii, prevenirea bolii si ingrijirea persoanelor bolnave de toate varstele, in toate unitatile sanitare, asezarile comunitare si in toate formele de asistenta sociala. Aceasta meserie o poti aplica doar daca urmezi o facultate in domeniu sau cateva cursuri de tehnici de nursing acreditate. Pentru ca este o ramura care are legatura directa si cu medicina, este lesne de inteles de ce necesita pregatire de specialitate: practic, oameni in nevoie depind de tine sa le oferi ajutorul de care au nevoie, pe toata perioada de convalescenta si uneori chiar si dupa.
Nu este o meserie usoara, pentru ca implica dedicare totala. Nursing-ul cuprinde toate actiunile profesionale, precum: ingrijirile autonome, interdisciplinare, bazate pe parteneriate si colaborare, care se adreseaza persoanelor, familiilor, grupurilor si comunitatilor pe tot parcursul vietii, persoanelor bolnave sau sanatoase, din toate mediile de ingrijire primare, secundare sau tertiare. Practic, daca nu esti empatic (sau empatica) la suferinta celor din jurul tau, nu te califici pentru o astfel de meserie. Ai putea sa incerci, dar nu vei excela in acest domeniu. Tine minte ca timpul petrecut la job va fi uneori mai mare decat cel petrecut acasa, in timpul liber. Sunt cazuri si cazuri (ia exemplul pandemiei de Coronavirus, care a tinut medici si asistente departe de propriile familii, pentru a-i feri pe cei dragi de riscul imbolnavirii).
Nursing-ul este sustinut de valori etice nationale si international, deoarece este o meserie veche de cand lumea. Dar, pe cat este de grea si de istovitoare uneori, pe atat este de frumoasa si aduce cu ea la pachet si multa multumire sufleteasca. Totusi, de ce spun ca este o meserie de viitor? De fapt, mai corect ar fi spus faptul ca este o meserie nemuritoare, la fel cum este si cea de doctor, de exemplu, pentru ca fara acestea doua, nu poate exista un echilibru intr-o societate in care se doreste ca populatia sa fie sanatoasa, astfel incat sa o mentina in miscare, in echilibru. Grija pentru cei din jurul nostru o avem in sange, pentru ca aceasta ne-a ajutat sa supravietuim de-a lungul timpului si inca ne ajuta sa fim uniti, atunci cand este cazul.
Desigur, sunt multe joburi de viitor sau futuristice pe care merita sa le iei in considerare, daca inca nu te-ai hotarat in ce domeniu sa te axezi pentru cariera profesionala, dar daca esti empatic la suferinta oamenilor in nevoie, atunci poti sa te orientezi catre medicina si tot ce tine de aceasta. Nu numai ca este o meserie care se cauta si de care este mare nevoie oricand (medicina are nevoie de specialisti in orice domeniu), dar este si foarte avantajoasa din punct de vedere financiar (desi acest criteriu nu ar trebui sa fie cel definitoriu pentru o astfel de meserie, in care vietile si bunastarea oamenilor depind de experienta ta). Nursing-ul este o ramura mai usoara a medicinei, deci demn de luat in considerare cu siguranta.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.