Turcanu, Cîțu, Orban. Au un plan de genocid asupra populației vârstnice din România!!!!?

0
Facebooktwitterpinterestlinkedintumblr

Mănăncă cu pofta pomana ce o primeste pe strada

Doamna Turcanu, mă mir că mai sunteți ministru după atâtea minciuni în privința pensionarilor. Scuza guvernului a fost la început că

Pensionara amârâtâ cauta o bucata de păine

nu se pot mări pensiile din cauză că nu exista creștere economică. Fals. Iată ce spune Ionuţ Dumitru, economistul – şef al Raiffeisen Bank, fost preşedinte al Consiliului Fiscal, într-un articol din Ziarul Financiar: “Este cu mult peste aşteptări. La prima vedere, după aceste date, am putea avea o creştere economică pe tot anul, de 7%, poate fi chiar mai mult”

„Pensiile vor fi mai mari ca anul trecut, deci anul acesta punctul de pensie este mai mare ca anul trecut. Pensiile au crescut 14%. Asta înseamnă că anul acesta, deja începem anul cu cheltuieli mai mari cu pensiile de aproape 9 miliarde de lei de la începutul anului, aproape 1% PIB trebuie să găsim acești bani” spune Premierul Cîțu cu nerușinare.  Oare nu a văzut creșterile de prețuri: Carnea +25%, electricitatea +15%, gazele+25% și multe alte scumpiri care au diminuat efectiv acea majorare și chiar a diminuat valoarea reală a pensiei. Dacă vreți să exterminați printr-o acțiune de genocid actuala populație vârstnică, dar să păstrați pensiile speciale vă înțeleg. Nu mai vorbiți însă că vreți binele poporului ci că vreți binele găști dumneavoastră.

Iată alt gen de minciună: „Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei” a arătat ministrul muncii, citată de Agerpres.Vă lăudați cu cei 14% dar nu vorbiți de diferența de 26% care mai trebuiau dați din ianuarie 2022. Faceți ca PSD. Modificați legi în favoarea voastră.

Dacă nu vă respectați părinții plecați acasă. Chiar sunteți imaginea feminină a unei parvenite.
În ceea ce privește partidul din care faceți parte m-a convins PNL=PSD, altă Mărie cu altă pălărie.

Minciuni PSD-iste, pardon PNL-iste

Comments

comments

loading...
Share.

About Author

https://www.ziarulluiipu.ro

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la bara de unelte