La East European Comic Con, viitorii artiști vizuali primesc feedback relevant de la ECHO School
București, 17 aprilie 2024 – ECHO School, primul program de facultate în dezvoltarea jocurilor video din România, anunță participarea sa la ediția din acest an a East European Comic Con, desfășurat la Romexpo, între 19-21 aprilie 2024. La standul dedicat ECHO School, participanții vor avea ocazia să afle direct de la specialiștii din industrie ultimele noutăți în game development și detalii despre programele de licență, precum și sfaturi pentru îmbunătățirea portofoliului în artă și animație.
Prezent de peste 50 de ani pe 4 continente, Comic Con este cunoscut ca fiind un punct de întâlnire pentru pasionații de entertainment, jocuri video și benzi desenate. Ediția din București de anul acesta aduce împreună actori din seriale și filme de renume mondial, precum Harry Potter, Game of Thrones, The Originals și The Witcher.
Participarea ECHO School la Comic Con 2024 oferă ocazia pasionaților de jocuri video să exploreze oportunitățile educaționale și posibilitățile de carieră în domeniu. Sub îndrumarea experților din industrie, participanții vor avea ocazia să afle informații despre programele de facultate, admitere sau structura portofoliului în cadrul sesiunilor de Q&A de la standul școlii.
Activitățile pregătite de ECHO School includ:
- Sesiuni de analiză aportofoliilor în artă și animație
Sâmbătă, 20 aprilie, între orele 14:00 și 16:00, respectiv duminică, 21 aprilie, între 12:00 și 14:00, ECHO School oferă artiștilor emergenți oportunitatea de a primi feedback constructiv pe lucrările lor. În cadrul acestor sesiuni, reprezentanți recunoscuți din industrie, precum George Munteanu, Game Art Director la Gameloft și Adrian Cruceanu, Art Director în cadrul KillHouse Games și owner RavenBit Studio, vor fi prezenți pentru a analiza portofoliile și a oferi sfaturi valoroase și direcții pentru îmbunătățirea lucrărilor prezentate.
- Artist in action
În a doua zi de eveniment, de la ora 11:00, vizitatorii vor avea șansa de a urmări un artist digital în acțiune, lucrând direct de la standul ECHO. Activitatea va fi proiectată pe un ecran, permițând tuturor participanților să urmărească procesul creativ și tehnica folosită în diverse programe de design.
ECHO School invită toți pasionații de jocuri video să viziteze standul la East European Comic Con 2024, pentru a descoperi oportunitățile pe care programul le oferă și pentru a face primii pași spre o carieră de succes în game development.
Pentru mai multe informații despre ECHO School și programele de studiu, vă rugăm să consultați website-ul https://echo-school.ro/ .
Despre ECHO School
ECHO School oferă primele programe de licență din România dedicate pregătirii viitoarei generații de creatori de jocuri video. În colaborare cu parteneri de top din domeniu, ECHO School oferă programe de studiu avansate în game development, combinate cu o abordare practică, pentru a forma specialiști competenți în designul și ingineria jocurilor. Cu o viziune inovatoare și o pasiune pentru excelență, ECHO School reprezintă viitorul educației în industria de dezvoltare de jocuri din România.
Contact de presă:
Teodora Moldovan
Teodora.moldovan@dbopeople.ro
+40748111054
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.