Allview Solar Energy anunță semnarea contractului pentru implementarea unui proiect cu o putere de 1 MWp pentru Rondocarton S.R.L.
Compania Visual Fan, prin divizia specializată în soluții de energie verde, Allview Solar Energy, în asociere cu Waldevar Energy, anunță semnarea contractului cu Rondocarton S.R.L., pentru implementarea unui proiect Full EPC cu o capacitate de 1 MWp. Proiectul este finanțat prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), iar valoarea acestuia este de aproape 3 milioane lei. Instalația care face obiectul contractului va fi utilizată pentru consumul propriu al companiei Rondocarton și va rămâne la nivel de prosumator.
Proiectul, de tip Full EPC, presupune prestarea tuturor serviciilor de inginerie, proiectare, achiziție, montaj, punere în funcțiune, realizarea dosarului de prosumator și susținerea proiectului tehnic în fața operatorului de distribuție. Instalarea se va realiza pe clădirea companiei Rondocarton din Târgoviște, iar panourile fotovoltaice se vor așeza pe structuri de susținere, din aluminiu, proiectate pentru a oferi stabilitate și rezistență în fața condițiilor meteorologice variate. Aceste structuri includ elemente de lestare și sunt dotate cu componente de protecție pentru suprafața de montaj, menținând integritatea membranei hidroizolatoare din PVC.
Soluția propusă de divizia Allview Solar Energy constă în montarea unui post de transformare de 1000kVA 20/0,8 kV și a unui transformator de servicii interne 0,8/0,4 kV, utilizarea de panouri fotovoltaice Tier 1, marca Trina Solar de 685 W, cu celule type-N care oferă un randament superior. Acestea sunt poziționate est-vest și distribuite eficient pe suprafața acoperișului, pentru a minimiza pierderile de curent continuu și a maximiza producția de energie solară.
În configurația sistemului fotovoltaic, folosim invertoare Huawei recunoscute pentru performanță, fiabilitate și eficiență, de 215 kW pe 800 V, pentru a reducere pierderile de energie. Monitorizarea și gestionarea invertoarelor se face cu sisteme avansate care permit controlul comunicațiilor și înregistrarea datelor în timp real.
Tablourile electrice de curent alternativ sunt echipate cu componente de înaltă calitate de la producători de top, precum ABB, EATON, SCHRAK, SCHNEIDER, care garantează eficiența și siguranța funcționării sistemului.
Pentru optimizarea randamentului total al sistemului și pentru creșterea fiabilității, s-a abordat soluția de legare a sistemului fotovoltaic pe medie tensiune prin instalarea unui post de transformare 20/0.8 kV – 1000 kVA.
Estimatul de energie electrică produsă în următorii 20 de ani va fi de peste 25.535 MWh, iar scăderea estimată a gazelor cu efect de seră va fi cu 15.755 tone CO2/an. Producția brută de energie (primară) din surse regenerabile este de 114.66 tep/an, pentru compania Rondocarton.
Domnul Mihnea Bâldea, Director General al companiei Rondocarton S.R.L., a declarat: „O direcție strategică importantă pentru viitorul companiei noastre este creșterea sustenabilității activităților noastre. De aceea, Rondocarton și-a asumat un parcurs clar de scădere a amprentei sale de carbon în următorii ani, iar instalarea de panouri solare pentru producerea de energie din surse regenerabile este un obiectiv investițional pentru toate cele trei fabrici ale noastre din România, de la Cluj, Târgoviște și Sibiu.
Ne bucurăm că reușim în acest moment să facem un prim pas concret în această direcție, obținând o finanțare importantă prin PNRR și găsind un partener de încredere în compania Visual Fan S.A. din Brașov pentru instalarea sistemului. Ne dorim și suntem încrezători că până la sfârșitul anului acesta, la fabrica noastră din Târgoviște vom obține o parte importantă din necesarul nostru de energie electrică prin sistemul de producere de energie electrică cu panouri fotovoltaice pe care urmează să îl instalăm în următoarele luni.”
Divizia Allview Solar Energy oferă soluții complete și personalizate pentru construirea oricărui tip de centrală fotovoltaică. Compania Visual Fan a instalat peste 500 de sisteme fotovoltaice, dispune de stocuri permanente de panouri solare (peste 7MW) și invertoare (peste 600 de bucăți) și folosește echipamente de la furnizori de renume mondial precum Trina, Longi, Jinko, Fronius, Huawei, Growatt, K2 Germania, ABB, Eaton, Schrak, Schneider, ZeroFire și alții, pentru a răspunde oricăror cerințe și pentru a oferi soluții de top în domeniul energiei solare.
Listată în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, la 26 iulie 2021, Visual Fan SA urmăreşte să folosească instrumentele pieţei de capital pentru finanţarea strategiei de dezvoltare, atât pe plan intern, cât şi internaţional, având în prezent, o capitalizare bursieră de aproape 100 milioane de lei.
Despre Visual Fan
Visual Fan S.A., deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie românească cu o vastă experiență în producția de dispozitive mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 în Brașov, Visual Fan a devenit cunoscută drept un vizionar și pionier în domeniul tehnologic, lansând produse inovatoare care aduc tehnologia la îndemâna utilizatorilor. Compania este recunoscută pentru lansarea celui mai complex sistem Smart Home din România în 2016, pentru crearea primului asistent vocal în limba română – AVI, în 2017, și pentru încheierea unui parteneriat direct cu Google Android TV™ în 2019. Allview a fost, de asemenea, primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED în 2020. În continuarea demersurilor sale de inovare, în 2022, compania a lansat conceptul Green by Allview, ce integrează noi domenii de activitate cu un obiectiv clar: construirea unui viitor sustenabil pentru creșterea calitații vieții în ansamblu și a grijii pentru generațiile viitoare. În 2023, compania a finalizat peste 20 MW de proiecte fotovoltaice, aplicația Allview AVI GPT a primit un update important prin adăugarea unui model de limbaj natural antrenat de inteligența artificială (AI) și noua divizie Allview Auto a luat naștere.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.