Copertă, Ziarul lui Ipu

 

Rev Ziarul lui Ipu conținut, nr 1

De ce ziarul lui Ipu

 

 

 Titlul acesta mi-a fost inspirat de pățania unui oarecare  Ipu, personaj al filmului „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”  un film românesc realizat de Sergiu Nicolaescu  în 1972. Filmul este o ecranizare a nuvelei „Moartea lui Ipu”, publicată de Titus Popovici în 1970.

Iată pe scurt această întâmplare:

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un detașament al trupelor germane poposește temporar într-un sat ardelean. Câteva zile mai târziu, un militar german este găsit mort, în circumstanțe neclare. Ofițerii germani anunță atunci un ultimatum: locuitorii satului trebuie să găsească și să le predea vinovatul până a doua zi, altfel riscând sa aibă loc execuții în masă. Notabilii satului (primarul, învățătorul, elita locală, etc.) caută deci un țap ispășitor și îl găsesc în persoana lui Ipu, “nebunul satului”, a cărui naivitate îl face ușor de manipulat. Ei îi propun lui Ipu diferite beneficii, cum ar fi o slujbă de înmormântare fastuoasă, și sfârșesc prin a-l convinge să se auto-denunțe pentru binele comunității. Filmul ilustrează astfel cinismul și ipocrizia liderilor comunității, care caută în primul rând să-și apere interesele sacrificând o persoană nevinovată și deosebit de vulnerabilă din cauza handicapului său mintal.

Pregătirea pentru moarte este dramatica, dar execuția lui Ipu nu mai are loc. Criticul Mircea Iorgulescu spune despre Ipu că este o persoană “înfățișând drama unui sacrificiu inutil”. În opinia mea este un lucru neadevărat, ceea ce spune acesta.

Ipu este tipul omului bun, domol, de la sat, cel care crede că toţi sunt buni şi  care pentru consătenii săi, este gata să se jertfească. La nivel de comunitate rurală, Ipu reprezintă un exemplu de felul în care sunt tratați cetățenii, de autorități, cum sunt păcăliți pentru a atinge scopurile partidului, sau scopurile personale.

Această publicație se vrea o încercare de sensibilizare a opiniei publice, de trezire din amorțirea în care s-a dus electoratul român. Treziți-vă cetățeni Ipu!

În ultimă instanță, dacă acești eroi care au căzut pentru patrie(v. imaginea alăturată) în ziua de azi s-ar fi simțit    trădați, ca acest Ipu, care nicidecum nu era prost, ci poate mult mai inteligent decât majoritatea consătenilor săi și sigur mai inteligent decât autoritățile locale.

Somnul rațiunii naște monștri, se spune. Așa este, pentru că națiunile pământului și-au adormit vigilența și s-au născut monștri precum Grupul Bilderberg, Nafta, CFR etc.

 

Iată noile monede ce vor intra în circulație în 2016, pe continentul America (SUA+ Canada+ Mexic), dolarul american urmând să  dispară.

Cetăţeanul Ipu, pt. conformitate Mugurel Lavrinenco

Banca Agricolă –

 Monument de arhitectură

 Valul demolărilor postdecembriste care a măturat industria ţării, s-a abătut cu multă furie şi asupra Olteniţei. Faptul că a devenit municipiu în anul 1997 nu a avut nici un efect pozitiv asupra oraşului, ci doar asupra salariilor edililor, care au devenit mult mai nepăsători faţă de nevoile comunităţii care le-a acordat încrederea.

Edilii care s-au perindat la conducerea oraşului după anul 1989, au făcut diferite „inginerii” , care le-au adus profit şi nu s-au sfiit să desfiinţeze chiar instituţii pentru a-şi realiza scopul propus. Printre victimele „ingineriilor” făcute de primari se numără: Răţăria, Teatrul Tineretului, Clubul SNO, Cinematograful Flacăra, Sera Primăriei, înstrăinarea terenurilor de pe malul pg3 râului Argeş şi multe altele. Noi nu ne vom referi în rândurile care urmează decât la una din cele mai grandioase construcţii din  oraş, un monument de arhitectură, cu suprafaţa de 1600 m.p., construită după planurile unui arhitect de renume şi anume Banca Agricolă. Clădirea Băncii Naţionale a României–Filiala Olteniţa a început să se construiască în anul 1966 şi a fost finalizată în anul 1969, când directorul Stoian s-a mutat din clădirea care adăposteşte astăzi Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa în noul sediu. Clădirea băncii era grandioasă, placată numai cu marmură şi travertin, ridicată după planurile renumitei arhitecte, creatoare de școală, Henrieta Delavrancea-Gibory. Ea proiectase în tinereţe cele 22 vile de la Balcic, toate declarate astăzi monumente de arhitectură, 5 biserici, printre care bisericile din Stancea, Olteniţa Veche, Biserica Eroilor şi multe altele. In anul 1963 când a pus pe planşetă planul viitoarei bănici din Olteniţa. arhitecta în vârstă de 69 ani ieşise la pensie, dar nu a renunţat la profesie. În fiecare zi era prezentă la Institut Proiect Bucureşti şi se oferea să lucreze chiar şi în mod voluntar. În anul 1987 când a încetat din viaţă pe planşeta de lucru ei se afla Proiectul de restaurare a Bisericii Sf. Gheorghe din Bucureşti. Directorul BCR Stoian ne-a relatat că pentru proiectarea clădirii băncii nu a vrut sume mari de bani, dar a cerut un singur lucru, ca proiectul care îl face să nu fie modificat, mai ales faţada clădirii să rămână aşa cum şi-a dorit. Arhitecta, a proiectat clădirea cum s-a priceput mai bine, în stilul ei caracteristic, o dantelărie arhitecturală modernă, stil care se poate observa cu uşurinţă în construcţia băncii, iar banca a avut de unde plătii capriciile renumitei arhitecte. Era un stil cubist, cu o faţadă monumentală, capabilă să reziste la seisme de gradul 9 pe scara Richter. În interior clădirea era proiectată pe module, multifuncţională, spaţiul putând fi modificat oricând, după necesităţi,  se putea transforma chiar într-o hală, iar în exterior clădirea îşi păstra aspectul arhitectural proiectat.

După anul 1990 nu ştim din ce motive BCR a renunţat la clădire şi a transmis-o fără plată, Băncii Agricole, iar după falimentarea Băncii Agricole, contra unei sume simbolice a ajuns în proprietatea băncii austriece Raiffeisen Bank. Băncii austriece i s-a părut prea mare clădirea şi greu de întreţinut şi ca atare a închiriat două clădiri în oraş, unde plăteşte chirii destul de mari şi a vândut clădirea lanţului de magazine Billa. Billa, în loc să amenajeze clădirea cumpărată ca magazin, şi ar fi putut face acest lucru, a preferat să o demoleze şi să facă în loc o hală roşie, de prost gust, din ghips-carton, după modelul standard al tuturor magazinelor firmei. Pentru demolarea unei clădiri este necesară însă o autorizaţie, emisă şi semnată de edilul oraşului. Dacă primarul nu semnează, clădirea nu poate fi demolată. Mai mulţi locuitori din Olteniţa au protestat sub diferite forme cu acel prilej, dar glasul lor nu s-a făcut auzit. Au făcut chiar şi o petiţie semnată de peste 150 de locuitori, care se află în arhiva Primăriei, de care nu a ţinut seamă nici primarul nici, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu a județului Călăraşi. Chiar şi cel care semnează a spus că protestează, dar i s-a răspuns. „Poţi să protestezi dumneata, Noi construim”, adică demolăm. Avizul de demolare a clădirii trebuia să se facă pe baza unei expertize, care să constate de ce nu mai este funcţională clădirea. Se degradase, ieşise din perioada de garanţie, era un chici arhitectonic şi urma să se construiască ceva măreţ în oraş. Nimic din toate acestea. Clădirea era nouă, trainică, cu valoare arhitecturală mare, cu valoare de autor, care o situa în rândul monumentelor de arhitectură de mare însemnătate. Mai târziu s-a aflat că Billa a dat bani pentru a obţine autorizaţia de demolare, sub două forme şi oficial şi sub formă de comision.

S-a gândit cineva să calculeze valoarea clădirii demolate?. Cât costă un m.p. de construcţie finisat? între 3.000 şi 8.000 de euro. Cât costa clădirea demolată? 5–12.000.000 euro. Cine plăteşte prostia? Fiţi pe pace, edilii care au aprobat demolarea dorm liniştiţi. Cititorul acestor rânduri trebuie să reţină însă un singur lucru, valoarea clădirii demolate a fost inestimabilă, şi nici o altă construcţie nu va putea înlocui opera de artă distrusă.

 Prof. dr. Done Şerbănescu

Concepția Creștină despre muncă și oglindirea ei în lumina Sfintei Scripturi

 

În sens general, munca este o activitate cu efort, îndreptată spre pg4 realizarea unui scop.  În sens propriu, munca este activitatea metodică prin care omul, stăpânind și transformând natura, produce bunuri materiale şi spirituale pentru satisfacerea nevoilor sale.

Munca omului este esenţial deosebită de activitatea animalului, pentru că animalul acţionează din instinct, pe când omul lucrează ca fiinţă spiritual–biologică în mod conştient. Omul are întâi în minte scopul şi planul muncii sale şi în realizarea ei nu sunt angajate numai organele trupului, ci şi puterile spiritului. Munca este un proces specific uman. Ea pune pecetea spiritului omenesc asupra naturii.

Primul om, Adam, a fost muncitor, căci Dumnezeu l-a aşezat pe om în Eden, ca să-l lucreze (Tes.II, 15).

În paradis munca era o bucurie, pentru că ea era revărsarea firească în activitate a forţelor psiho-fizice şi pentru că roada ei urma de la sine. Păcatul însă a introdus în muncă elementul de povară şi trudă. Truda acesta este accentuată şi de faptul că prin revolta simţurilor contra sufletului munca devine neplăcută, omul având o înclinare spre comoditate şi viaţă de desfătări. Cu tot caracterul ei de trudă munca rămâne o bucurie, una din bucuriile reale și sănă-toase ale vieții. Astfel că legea muncii rămâne legea vieții ome-nești, nu ca pedeapsă, ci ca împlinire. Aceasta se vede și din Decalog, care poruncește ”șase zile să lucrezi….iar ziua a şaptea este închinată Domnului Dumnezeului tău”, astfel munca primeşte sancţiune divină. „Cartea proverbelor” trimite pe leneș la furnică să învețe ce este munca: „Du-te leneșule la furnică și vezi munca ei, și prinde minte…își pregătește de cu vară hrana ei și își strînge la seceriș mâncare” sau „mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând.

Însăşi pilda Mântuito-rului este mai presus de toate întrucât el a muncit până la 30 de ani, ca ucenic al bătrânului său ocrotitor Iosif, iar ultimii trei ani ai vieţii Lui au fost o neobosită activitate spirituală, împreună cu o mare cheltuire de energie fizică în propovăduirea Evangheliei.

El afirmă în mod expres caracter specific divin al muncii prin cuvintele: „Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez.” Majoritatea pildelor Lui le ia din câmpul muncii, semănătorul, muncitorii viei, secerătorii, etc. El îşi alege apostolii dintre muncitori, majoritatea fiind pescari, unul singur fiind vameş, şi mai târziu Pavel cărturar. Acest cărturar conform obiceiului evreiesc–fiecare rabbi să cunoască un meşteşug– învăţase şi prac-tica meşteşugul împle-tirii corturilor, câştigându-şi existenţa astfel că el a putut să lanseze tuturor creştinilor porunca „cine nu voieşte să muncească, nici să nu mănânce” sau „fiecare să mun-cească cu mâinile sale în pace şi să-şi mănânce pâinea sa” (I.Tes.III, 10, 12, Efes. IV, 28).

Porunca aceasta a devenit normativă pentru viaţa creştinilor. Ea preţuieşte deopo-trivă munca fizică ridicând-o la demnitatea morală a muncii spirituale, împotriva mentalităţii antice care dispreţuieşte munca fizică.

Încă din vremurile cele mai vechi învăţătura creştină îi obligă pe părinţi să-şi înveţe copii o meserie şi este reţinut până astăzi în mânăstiri cu precădere, dar şi ca deviză a întregii vieţi creştine, dictonul „roagă-te şi munceşte”. Mântuitorul Hristos Însuşi învaţă prin cuvintele: „Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca şi ce veţi bea şi cu ce vă veţi îmbrăca…ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate acestea se vor adăuga vouă îndemnând ca omul să muncească cu nădejde că Dumnezeu va plini lucrul său, întrucât munca cu grija zilei de mâine este munca de sclav pe când munca cu nădejdea că Dumnezeu va plini strădania este munca de om liber.”

Astfel munca în con-cepţia creştină îmbracă trei sensuri şi anume: sensul divin al muncii care rezultă din concepţia creştină despre relaţia dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu îl cheamă pe om ca şi chip al său ca să-l slujească şi să colaboreze cu el la binele şi desăvârşirea întregii creaţii. Vorbim de asemenea de sensul social al muncii întrucât omul în munca sa nu este singur ci este încadrat într-o comunitate contribuind prin munca sa la progresul acesteia. Un al treilea sens al muncii este acela că munca are valoare şi pentru individ întrucât încadrarea ei socială  nu înseamnă negarea persoanei. Unitatea nu nimiceşte diversitatea, ci o susţine. pg5

Astfel având în vedere aspectele precizate mai sus concluzionăm că în concepţia creştină munca este o trăsătură specific dumnezeiască pe care omul trebuie să şi-o însuşească şi prin care să contribuie pe deplin la progresul şi desăvâr-şirea întregii creaţii ca şi coroa-na acesteia şi ca preot al întregului univers. De aceea pentru lumea contemporană normativul Sfintei Scripturi este de luat în seamă şi de urmat, adevărul hristic rămânând acelaşi ieri, astăzi şi în veci.

Preot Protopop

Dr. Necula Marian

Tezaurul Spiritual al sfinţilor Constantin şi Elena

Peste puţin timp se vor împlini 1700 de ani de la cea mai importantă victorie a creştinismului. Aşa cum se ştie, această credinţă a fost supusă timp îndelungat opresiunii romane. Din vremea lucrării pământeşti a Mântuitorului până la începutul secolului al IV–lea, cei ce-şi căutau alinarea în „împărăția” lui Dumnezeu, au suportat reacțiile punitive ale atotputernicului imperiu, hotărât să-și folosească vechile zeități pentru a-și instrumenta dominația universală.

Cumplitele suferințe ale martirilor care s-au jertfit pentru credință iau sfârșit în

linii mari, ca urmare a deciziei împăratului Constantin de a acorda libertate cultului creștin. Tradiția spune că în ziua de 30 octombrie 312, în ajunul bătăliei de la Milvius contra adversarului său Maxențiu, Constantin a văzut pe cer o cruce și cuvintele „sub acest semn vei învinge”.Victoria a venit, într-adevăr, iar împăratul recunoscător a emis celebrul „Edict de la Medio-lanum”, conform căruia creştinii îşi puteau manifesta convingerile fără teama vindicaţiunilor de până atunci.

Dacă fiului i-a aparţinut gestul politic, împărăteasa mamă Iulia-Helena s-a aplecat cu sinceră fervoare spre consacrarea valorilor creştine. Apropiată de Dumnezeu prin generozitatea şi toleranța ce o caracterizau, ea a acordat asistenţă creştinilor umili şi neputincioşi. Tradiţia o consideră o cucernică împărăteasă prima persoană din istorie care a acordat libertate tuturor sclavilor pe care-i stăpânea.

Rolul împăratului Constantin cel Mare şi al mamei sale Iulia-Helena în protejarea dreptei credinţe s-a bucurat de preţuirea bisericii. Astfel moartea împăratului, la 21 mai 337 a fost urmată de actul firesc al canonizării.

Importanţa hotărârii imperiale din 313 se va vedea în secolele următoare. Este de ajuns să amintim că, după căderea Romei în 476, a fost pus în cumpănă însuși viitorul civilizaţiei. În acel haos politic şi moral, tocmai Biserica a permis Europei să-şi reaşeze destinul în sfera valorilor spirituale ale creştinismului.

Devenită religie mondială, credinţa creştină asigură azi echilibrul unei bune părţi a omenirii. Această realitate desprinsă dintre multe altele, confirmă că actul fiului şi al mamei împărătese rămâne un memorabil demers în spaţiul libertăţii şi demnităţii umane. Este şi motivul pentru care, din momentul canonizării, ei au fraternizat cu neuitarea, creştină şi istorică deopotrivă.

Profesor                Constantin Hociotă

 

  Magazinul Penny market, „a bad penny[1]”

 

Așteptat cu nerăbdare de oltenițeni, Penny market nu a produs decât vâlvă și atât. Spun aceasta pentru că denumirea de penny este ceva ce sugerează produse ieftine, pentru cei cu venituri mai mici. Penny[2] este echivalentul banului din România. Denumirea magazinului ar

trebui interpretată ”magazin de un ban”

Deschiderea a fost puțin mediatizată, dar destui oltenițeni au vrut să participe la ea. Sperau să găsească acele „promoții” visate. Nu a fost însă îmbulzeala care este prezentată la televizor, cu prilejul acestui gen de evenimente.

În opinia mea deschiderea acestui magazin este ”a bad penny”. Pe lângă prețurile la fel de mari ca la Billa, sau poate mai mari, marfa este de proastă calitate. În ziua deschiderii era marfă cu termenul de garanție la limită, expusă în raft.

Orașul Oltenița este considerat de  oltenițeni, drept un oraș dormitor, dar și un oraș al pensionarilor. În consecință pe lângă cei câțiva bogătași din  oraș   avem de-a face doar cu persoane ce au venituri modeste. Și mare mirare am, pentru că așa cum este menționat pe site-ul http://www.penny.ro, de-a face cu ”Grupul REWE (care) este prezent în România prin lanţurile de magazine Billa, Penny Market XXL şi Penny Market.” pg6

 Deci avem două magazine aparținând aceluiași concern întru-un orășel  ca al nostru.

Alt aspect al felului în care au fost tratați noii clienți,  a fost  distribuirea  acelor cupoane de zece lei care puteau fi folosite la Turnu Măgurele sau Titu.

Acestea au fost relatate și de către site-ul „www.oltenita-online.ro/”, cu mai multe amănunte.

Speranța oltenițenilor la deschiderea magazinului a fost să găsească produse mai ieftine. De unde? Visuri! Așa că iată devenim tot mai săraci, mai neputincioși. S-au mărit pensiile ce valoare reală au aceste măriri, vom afla. Vom afla că oricum a scăzut puterea de cumpărare.

Penny Market, „a bad penny”, un magazin de un ban, dar mai degrabă după vorba românească, de doi bani.

Ianuarie 2013, Ipu

 

Este suficientă legislația actuală, în ceea ce privește  protecția  consumatorilor, sau doar e nevoie de persoane competente pentru aplicarea acesteia

 

Pe bd. Republicii, aproape de gară, lângă blocul „I” se află acest magazin, care comercializează și pâine. Până la ridicarea lăzilor de către furnizor acestea sunt ”păzite” de câini, așa cum se vede în imagine. Acest lucru se întâmplă peste tot în Oltenița, căci de urbea noastră vorbim. Nu este singurul exemplu pe care îl avem. Toate aceste buticuri, consignații, sau cum le-o mai zice,  fac la fel. În unele locuri lăzile de pâine rămân și peste noapte afară. Mă întreb și vă întreb, ce criterii de calitate, de igienă, îndeplinesc acestea. Direcția sanitar veterinară stă și privește mută la aceste nereguli. Astfel de situații ar trebui să ducă la închiderea locațiilor respective.

Marfa este de multe ori râncezită, iar prețurile sunt ca în magazinele de lux. Este drept că la aceste magazine sunt abonați clienții cu  bani puțini, cei ce iau pe „caiet”. În aceste condiții patroni magazinelor, sunt siguri pe clienți, își permit să îi trateze cu lipsă de respect, să îi desconsidere

În general starea de pauperitate a unui popor duce la o lipsă de reacție a acestuia la un mod de comportament incorect, fata de individ, al celorlalți.

Cei ce aveți astfel de probleme, cei ce vreți să spuneți ceva ce nu vă mulțumește, vă rugăm să ne contactați.

Cetățeanul  Ipu

Contractele cu regiile din subordinea primăriei

Prin această țidulă cetățenii orașului Oltenița sunt somați să se prezinte la Ecosal. Ce mi-a atras atenția la această fițuică a fost tonul imperativ, de stăpân care cheamă slugile la raport sau la muncă.

Sugestia mea era următorul text

ceva mai respectuos: „Vă rugăm ca până pe data de 15. 02. 2013 să veniți la sediul………salubrizare. Acest lucru este necesar deoarece conform….HCL nr………..s-au schimbat condițiile contractuale

Acte necesare copii – act proprietate

                              -BI/CI”

Un alt aspect care mi se pare anormal, este faptul că trebuie să ai copiile indicate. Ca parte contractantă, ce încasează banii de la cetățeni, în situația dată, trebuia să facă acele copii, pe cheltuiala lor la sediul unității. Acestea mi se par a fi lucruri de bun simț, nu neapărat legale.

Mai este și problema contractelor în sine care nu pot fi citite înaintea semnării și sunt reținute la sediul societății cu promisiunea că vor fi aduse acasă. Este o modalitate de a manifesta din nou disprețul față de cetățeni :„Lăsa-ți fraierilor că știm noi ce facem!”, identică cu lozinca activiștilor de partid din anii ’50 „lasă tovarăşe că noi ştim tot”. Probabil că este o trăsătură de caracter a unor persoane, moştenită genetic

De fapt problema Ecosal a început de la construcția acelor incinte îngrădite, când nu s-a finalizat lucrarea. S-au făcut aducțiuni de apă, s-au racordat la rețeaua de canalizare…  dar nefinalizat.

Au fost niște bani cheltuiți fără finalitate practică. Aceeași câini comunitari se hrănesc din containere, aceeași țigani  pg.7 scormonesc prin gunoaie în căutare de resturi sticle și alte deșeuri.

Un alt aspect pe care l-am observat la această societate, sunt spusele domnului Petre Leonard, în interviul de la Radio Oltenița: asocierea ONG-ului dlui Eftene la acțiunea Ecosal cu câinii. Seamănă cu o firmă căpușă. Domnia sa este un cameleon politic care a trecut de la PDL la PP-DD care în cele din urmă a ajuns la Ecologiști. Dacă în viața politică acționezi astfel, cum poți acționa în afaceri? Absolut identic.  Demisiile sale de onoare, date înainte și cu care ne amenință acum nu sunt altceva decât un „joc de glezne”, sau imaginea neputinței sale de a face față provocărilor.

Ultimul lucru pe care vreau să îl punctez este: Prețul salubrității pe  cetățean a crescut doar pentru că administrarea acestei activități a trecut de la primărie la o societate plătitoare

de TVA, recte Ecosal. Atunci de ce nu a rămas la primărie cum a fost anul trecut? Jocuri murdare ale unor… Am rămas dus de val și am trecut și la alte probleme care nu sunt imputabile noii conduceri. Să sperăm că în baza noii situaţii vom vedea o schimbare

NB. Articolul a fost scris înaintea ședinței consiliului local Oltenița, unde s-a hotărât înlocuirea domnului Petre Leonard cu dl Pițoi Ion. Iată că ieri am primit acasă contractul de salubrizare cu aceeaşi sumă de anul trecut.

Cu respectul mai rămâne de așteptat, ca și cu amenajarea corespunzătoare a  incintelor pentru gunoi.

Scris Ianuarie, adăugit februarie 2013

Cetățeanul  Ipu

Opiniile și cugetările unui oltenițean cu ștate vechi în jurnalistica locală

 

”Domnule Băsescu,

Ești însetat după mărire! Nesățios pentru un strop de glorie ai înfipt spada in prietenii tai de odinioară : Năstase, Roman, Tăriceanu ori în oamenii la care, cândva, te-ai căciulit: Voiculescu, Vântu, Patriciu şi câți or mai fi Doamne! Și toate acestea le-ai săvârșit pentru sminteala unui renume politic și nu de puține ori pentru ochiul dracului. Ai mimat pe indignatul, pe căldura lacrimilor, pe batjocura categoriilor socio-profesionale si multe alte le-ai săvârșit cu o minte seacă și cu suflet de venin. Cu lăcomie te-ai crezut om de stat. In realitate ai vrut sa ști cât de mare ţi-a fost rostul în treburile românilor și, dacă suferința lor a fost la nivelul urii tale. Cruntă pedeapsa vei avea ca unei atari sminteli !”

«Domnule Băsescu! Ciocoiul, ajuns om de stat se deosebește de omul onest prin multe fapte şi mai cu seama prin purtarea sa. Ciocoiul nu este adept credincios al niciunui partid sau doctrina politica, a respectării unei constituții, ci el dorește să poată exploata deodată toate doctrinele si partidele in folosul sau personal „Toata activitatea dvs. e marcata de minciuni grobiene. Atitudinea dvs. ciocoiasca este venala si ipocrita care a aruncat tara in haos. De brațul legii nu vei scăpa nici in mormânt”.»

„E de speriat! Sa le dai căldura cit trebuie,apa calda si apa rece,ca,ei altfel nu se pot descurca,cum s-au descurcat părinții noștri. Prefera sa stea toata ziua sa se uite pe țeava robinetului sa vadă ce vine și ce  nu vine. N-am văzut oltenițeni mai neajutorați ca orășenii de la bloc.”

Mitică Grigore

În numărul viitor Mitica Grigore va face dezvăluiri incendiare despre fostul viceprimar, Cercel Florian

Tineretul din ziua de azi

De multe ori, în împrejurări și locuri diferite, auzim expresia: „Tineretul de azi!” Tonalitățile pot fi diferite, în funcție de comportamentul celor vizați. Comparăm epoci și situații diferite, deși nouă ni se pare că sunt aceleași, dar noi ne purtăm altfel. În mare parte e adevărat. Totuși….

Atitudine și comportamentul unor tineri și copii „din ziua de azi”  nu numai că ne contrariază, dar de multe ori ne șochează. Se comportă acești copii și tineri altfel decât noi? Desigur în mare măsură da, atât la nivelul individului cât și colectiv.

Ce determină un ase-menea comportament deviant în multe cazuri? Ce s-a schimbat față de vremea „noastră”? Multe. Copii de azi sunt bombardaţi  de la o vârstă fragedă cu o serie de ispite, cărora e greu să le facă faţă, dacă nu sunt corect educaţi şi îndrumaţi. De cine? În primul rând de FAMILIE. Nu mai puţin important este rolul Şcolii şi–cu deosebire–al SOCIETĂŢII. Locul vechii  pg.8

admonestări „Aşa te învață la şcoală?” a fost preluat–mai mult sau mai puţin obiectiv–de întrebarea: „Şcoala ce face?”

Şcoala nu poate să facă mare lucru fără familie şi societate. Fără o conlucrare strânsă între aceşti trei factori fără un program sistemic şi sistematic, elaborat împreună nu se poate face nimic. Din păcate asistăm la un  fenomen/proces haotic.  Fiecare acţionează în altă direcţie, dar atunci când se întâmplă ceva arată cu degetul unul spre celălalt.

Din păcate din societatea occidentală s-a preluat mai mult ce era mai negativ, decât aspecte pozitive. De multe ori şcoala aplică metode şi procedee „educative” care nu se potrivesc de loc situaţiei de la noi, familia neglijează–din diverse motive–pe cei mici, iar societatea „le oferă” iarbă, alcool, sex, etc.

Ce să înveţe tinerii azi din „promoţiile” (publicitatea)  ce inundă ecranele televizoarelor sau unor ziare şi reviste de „succes” precum tabloidele care îi îmbie  de pe tarabele „presei libere” ?

Şi totuşi sunt şi tineri care au realizări în felurite domenii şi activităţi, dar care sunt „popularizaţi” cu sfială de parcă ei ar fi „oaia neagră” a societăţii.

Să sperăm că ne vom reveni, deşi viitorul le oferă foarte, foarte puţin aici. Asta nu justifică îndemnul  unui fost elev eminent, ajuns într-o mare funcţie de stat, de a pleca din România. „Ghici ghicitoarea mea!” Cine ar trebui să plece, mai bine zis, să fie pus unde îi este locul.

Profesor

Florian Sofian

Milostenia

(dar din dar)

Creștine din cât tu ai,

Dă și la sărmani,

La văduve să dai

Și dă la copilași orfani

Ajută-l pe fiecare,

Omule ce suflet mare!

De eşti bun şi milos,

Astfel te asemui lui Hristos

Căci Domnul nostru Hristos,

La toţi viaţă ne-a dăruit,

Şi la nimeni dintre noi,

 El nimic nu a cerut

Ne-a-nvăţat să ne iubim,

Ca-n pace toţi să trăim,

Iar noi ca să-l urmăm,

Trebuie să ne-ajutăm.

Pentru asta să-l iubim,

În pace toţi să trăim,

Iar noi ca să-l urmăm

Trebuie ca să ne-ajutăm

De aceea noi să-l iubim,

Să-l rugăm să-i mulţumim,

În pace cu fapte bune,

Să trecem prin astă lume.

Sub paza lui Dumnezeu,

Toţi suntem feriţi de rău,

Să trăim în armonie

Să mergem în veşnicie.

Din cer cu toţii venim,

Tot în cer să ne-ntâlnim,

Voia Domnului de-om face,

Sus la el ne vom întoarce.

Pe pământ nu suntem singuri

Suntem ocrotiţi de îngeri.

Ne sunt daţi să ne păzească

Până-n Patria cerească.

Dobriţa Spirea

Din noul volum ce va apare în vară

Anunțuri gratuite

Am hotărât ca să publicăm un număr de anunțuri gratuite în limita spațiului disponibil.

•Vând apartament, 54 mp. zona Regie. Et 3/4. Tel 0371428337

•Șofer 20 de ani, caut de muncă: Categoria B, din 2011. Oltenița. tel. 0726040731

•Casă de locuit pentru vânzare: Olteniţa, Bd Tineretului , nr 3-5.  şi curte   800mp Tel.0721150095.

Să râdem puțin

Doi pescari vin la judecator.

– Ce v-a apucat acum sa va certati? – ii mustra judecatorul – Doar pescuiti de doi ani impreuna!

– Da,dar asta este primul peshte prins!

– Nevasta, pregateste-mi ceva de mancare, ca ma duc la pescuit.

– Mai, Bula, nu ne-am inteles noi ca nu te vei duce la pescuit decat in zilele care il contin pe “R”? Azi ce zi e?

– Rambata…

Un chibit il intreaba pe un pescar:

– Te-ai ales cu ceva de cand stai aici?

– Da, cu un junghi in spate!…

Pilde:

Prostul care moare de grija altuia

Invidia este aviditatea de a fi, aşa cum lăcomia este aviditatea de a avea. Oamenii lacomi confiscă tot ce găsesc. Îmbrâncesc şi lovesc pentru a lua bucata cea mai mare. Sunt mişcaţi de o forţă invizibilă şi puţin le pasă pe cine calcă în picioare. Dorinţa lor este obeză, iar angoasa pe care încearcă să o liniștească este mult mai grasă.

Invidia este diferită şi mai puţin scandaloasă. Însă mult mai periculoasă. Invidiosul tânjeşte după o identitate şi este capabil, cel mult, să reflecte lumina. El este încântat de celălalt. Individul care îi declanşează invidia are acele calităţi pe care le doreşte pentru sine şi îl fascinează. Ar putea rezulta de aici chiar o relaţie de prietenie. Sau una de maestru-discipol, în funcţie de situaţie. Invidia ar putea fi ocazia perfectă pentru a creşte.

Dar invidiosul neagă această fascinaţie şi încearcă să distrugă imaginea celuilalt.

http://www.constiintaortodoxa.ro

”Mincinosi perfecti cu alura de mântuitori”

Adresa Bd. Republicii,nr 64

Web. www.ziarulluiipu.ro,

Mail.ipu@ziarulluiipu.ro

telefon 0726545466,

Redactor șef: Lavrinenco  Teodor Mugurel

Redactori:Done Șerbănescu, Mitică Grigore.

Conform art. 206 CP, responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține autorului acestora.

---

[1] Iată o definiţie interesantă: „bad pen-ny, someone ore something undezira-ble” O persoană sau un lucru nedorit

Comments

comments